Declarațiile oficialilor de la IPJ Constanța, despre accidentul din Mamaia (VIDEO)








În legătură cu accidentul rutier, în care a fost implicată o mașină de poliție, reprezentanții de la Inspectoratul de Poliție Județean Constanța fac următoarele precizări.

Potrivit IPJ Constanța, la data de 29 octombrie a.c.,  polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța- Biroul Rutier au identificat în trafic un autoturism care circula cu viteza de peste 120 km/h, pe un tronson de drum unde limita de viteza este de 50 km/h.

 

„Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, efectuând viraj la stânga peste marcajul longitudinal continuu ce separa sensurile de mers”, precizează polițiștii

 
Autospeciala de poliție a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, șoferul acestuia fiind ușor rănit.
 
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, mai menționează sursa.

Declarația purtătorului de cuvânt din cadrul  IPJ Constanța o puteți urmări integral în galeria video a articolului

Citește și
Accident în Constanța! O mașină a poliției și un autoturism, implicate. Autoturismul s-a răsturnat(FOTO+VIDEO)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 640

Accident rutier noaptea trecută în Stațiunea Mamaia! O mașină a intrat într-un gard de beton

14 Apr 2024 735

Știri Constanța azi Accident rutier pe bulevardul Mamaia, la Hotel Parc. Intervin autoritățile (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 910

UPDATE. Constanța Accident anunțat prin apel tip eCall la intersecția străzii Mihai Viteazu cu bulevardul Mamaia (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 1448

Un accident rutier a avut loc în Mamaia Nord, Constanța.Victima, un copil de cinci ani

08 Apr 2024 864

Știri Constanța Accident rutier pe bulevardul Mamaia Nord. Șoferiță sub influența drogurilor implicată

03 Apr 2024 1112

Accident în Constanța Un șofer implicat, depistat cu alcoolemie și indicii de consum de droguri

07 Mar 2024 966

Accident rutier, în Mamaia Nord, Constanța, cu două persoane implicate

12 Feb 2024 1059

Constanța Copil de 2 ani rănit într-un accident rutier la Năvodari! Unul dintre șoferii implicați nu avea permis

10 Feb 2024 828

Constanța Accident rutier în Mamaia Nord! O motocicletă și un autoturism au intrat în coliziune

09 Feb 2024 1021

Știri Constanța azi Accident rutier în Constanța! Un șofer a intrat cu mașina în gardul unei case (FOTO+VIDEO)

02 Feb 2024 1763

Știri Constața azi Accident rutier în zona Universității Ovidus!

18 Jan 2024 1236

Cetățean ucrainean, trimis în judecată la Constanța! Începe procesul

03 Jan 2024 1014

Știri Constanța azi UPDATE. Accident rutier cu victimă în stațiunea Mamaia! Pietonul a fost lovit de mașină chiar de ziua lui! (FOTO+VIDEO)

27 Dec 2023 4268

Oficial de la IPJ Constanța Șoferul care a intrat cu mașina în parapet, în zona Hanul piraților, băut

04 Dec 2023 1293