Descinderi la Medgidia! Service ilegal descoperit de polițiști la locuința unui bărbat suspectat de evaziune fiscală

Sursa foto: IPJ ConstanțaÎn urma efectuării unei percheziții domiciliare, de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico - Financiare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au fost descoperite și ridicate înscrisuri cu valoare probatorie, un telefon mobil și suma de 1.400 de euro.
 
Reprezentanții IPJ Constanța reamintesc că percheziția a fost efectuată ieri, 8 martie a.c., în municipiul  Medgidia, la domiciliul unui bărbat, de 45 de ani, bănuit de săvârșirea a două infracțiuni de evaziune fiscală.
 

„Astfel, din cercetările efectuate în dosar a rezultat că acesta ar fi înstrăinat un autoturism asupra căruia fusese instituită măsura administrativă a sechestrului fiscal.
 
De asemenea, bărbatul ar fi obținut venituri prin desfășurarea clandestină a unor activități de intervenție mecanică / electrică auto, fără autorizare legală și fără a exista o formă juridică ce să-i permită derularea de activități comerciale.
 
Aceste activități ar fi fost derulate într-un spațiu tip depozit, situat la parterul imobilului în care bărbatul locuiește, activitatea nefiind declarată sau controlată în vreun fel.
 
La solicitarea polițiștilor, la fața locului s-a deplasat și o echipă a Gărzii de Mediu Constanța, deoarece activitatea desfășurată de persoana în cauză a presupus utilizarea, preluarea, manipularea și depozitarea de uleiuri speciale și baterii“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Constanța.

 
Verificările efectuate de Garda de Mediu Constanța sunt în curs de desfășurare.
 
Cercetările în acest caz continuă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
 

„Prejudiciul în cauză urmează a fi stabilit.
 
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.


 
La acțiune au particiat și polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Citește și: 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Percheziții la Medgidia la persoane suspectate de furtul unor componente ale unor locomotive (GALERIE FOTO)

29 Feb 2024 634

Armă de foc găsită în timpul unor percheziții în județul Constanța la persoane suspectate de agresiune și violare de domiciliu

27 Sep 2023 922

Percheziții la mai mute locuințe din Constanța, Medgidia, Ovidiu, Cumpăna și Lumina (FOTO)

28 Jun 2023 10235

Percheziții la Medgidia. Ce au descoperit polițiștii la una dintre locuințele la care au descins

05 Jan 2023 4129

Județul Constanța Motorină furată de la vagoanele cisternă ce staționau într-o stație de cale ferată

05 Nov 2022 1652

Percheziții în Medgidia, Cernavodă și Mircea Vodă! Mandate de arestare menținute de tribunal

23 Sep 2022 1466

Județul Constanța Percheziții în Medgidia la persoane suspectate de furt calificat (FOTO+VIDEO)

09 Aug 2022 1484

Percheziții ale polițiștilor IPJ Constanța. Vizate, persoane bănuite de înșelăciune. Cum acționau suspecții

20 Apr 2022 1620

Percheziții domiciliare, în județul Constanța. Un bărbat a fost arestat preventiv (GALERIE FOTO +VIDEO)

06 Dec 2021 2705

Percheziții în Constanța, Medgidia și Tortoman, într-un dosar de contrabandă

01 Apr 2021 1680

Constanța Razii pentru verificarea legalităţii comerţului cu articole pirotehnice

31 Dec 2020 2097

Diplome false! Zeci de percheziții în Mangalia și Medgidia. Date oficiale din ancheta procurorilor

10 Dec 2020 3511

13 percheziții în Medgidia, Mircea Vodă, Cuza Vodă și Deleni. Opt persoane în arest. Iată acuzațiile

31 Jul 2020 2220

Braconaj piscicol Polițiștii au efectuat mai multe percheziții. Iată rezultatele

10 Apr 2020 2350

Percheziţii domiciliare la Constanţa şi Medgidia. S-a lăsat cu arestări. Care au fost motivele

01 Apr 2019 3189