Descoperire uluitoare Un bărbat din Constanța conducea o mașină sub influența canabisului și a amfetaminei!

Foto cu rol ilustrativ.
  • Pe 29 iulie 2023, polițiștii din Constanța au descoperit un bărbat de 34 de ani la volanul unei mașini.
  • Individul consumase canabis și amfetamină.
 
Potrivit IPJ Constanța, în perioada 29 - 30 iulie 2023, polițiști din cadrul Poliției municipiului – Secția 2 Poliție au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență și a consumului de droguri sau alte substanțe interzise.
 
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 31 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 16.000 de lei, dintre care 28 la Legea 61/1991 și 3 la H.C.L. 77/2021.
 
De asemenea, a fost reținut, în vederea suspendării, un permis de conducere și a fost constatată o infracțiune la regimul circulației rutiere.
 
Astfel, la data de 29 iulie 2023, în jurul orei 22:00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au identificat un bărbat, de 34 de ani, care a condus un autoturism, pe aleea Umanității, fiind sub influența substanțelor psihoactive.
 
Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la canabis și amfetamină.
 
Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în sânge.
 
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală.
 
La acțiune au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța și polițiști locali de la Direcția Generală Poliția Locală Constanța, a adăugat sursa precizată.


Citește și:

Agenția Națională Antidrog, activitate de prevenrie a substanțelor interzise la Caravana de Taekwondo de la Eforie Sud!

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Șoferi drogați și băuți, ori cu permisul suspendat, depistați de polițiști în trafic – unul a provocat un accident

08 May 2024 376

Știri Constanța Șofer drogat și fără permis, prins la volan de polițiști

08 May 2024 377

Intervenții ale polițiștilor în stațiunea Mamaia, Constanța. Șoferi băuți și sub influența drogurilor (FOTO)

07 May 2024 558

Flagrant delict la festival, în Mamaia Un bărbat a prezentat „oferta” de droguri procurorilor DIICOT (VIDEO)

07 May 2024 430

Droguri la un festival din Mamaia Arest preventiv pentru trei persoane. Oficial de la Tribunalul Constanța

07 May 2024 472

Constanța Bărbat, prins cu droguri în flagrant delict la un festival din Mamaia

06 May 2024 488

Oficial de la DIICOT Constanța Droguri la un festival de muzică din Mamaia! Două persoane reținute

06 May 2024 538

Un tânăr din Satu Mare și o educatoare din Marea Britanie, condamnați la Constanța, pentru droguri!

04 May 2024 824

Justiție Constanța Închisoare cu suspendare pentru un tânăr din Constanța prins cu zeci de grame de Cannabis pregătit pentru vânzare

03 May 2024 593

IPJ Constanța Acțiune a polițiștilor în stațiunea Mamaia. Peste 200 de persoane legitimate și peste 100 de vehicule verificate (FOTO)

03 May 2024 443

DIICOT, surpriză la percheziții în București! Canabis în borcane de murături (FOTO)

03 May 2024 375

În Constanța Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea violenței și a traficului de substanțe interzise

01 May 2024 660

Cererea de arestare, respinsă Trafic de cocaină la Constanța! Ce sume de bani cerea suspectul pentru drogurile comercializate (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 May 2024 588

Caz incredibil la Năvodari! Droguri cumpărate cu bani falși! Primele condamnări

29 Apr 2024 661

Patru persoane reținute în Constanța pentru trafic de droguri. Una din ele, recidivistă, a fost prinsă în flagrant delict (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 753