Deţinătorii de arme, obligaţi să se supună unui examen psihologic în orice moment



Conform unui act normativ publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr. 929, începând cu data de 14 ianuarie, persoanele care deţin arme letale şi neletale ce necesită autorizare vor fi obligate să se supună unui examen psihologic în orice moment, dacă autorităţile solicită acest lucru în baza unei constatări motivate. Dacă nu se vor prezenta, îşi pot pierde dreptul de a deţine arme.
 
Până acum, acest examen psihologic era făcut doar în momentul în care se dorea obţinerea autorizării sau în momentul în care se dorea reînnoirea acesteia. Aceasta este prevăzută în Legea nr. 319/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor.
 
„Deţinătorii de arme letale şi neletale supuse autorizării sunt obligaţi să se supună examenului psihologic şi/sau medical, la solicitarea expresă a structurilor de poliţie competente, în situaţia în care acestea constată motivat că există indicii comportamentale temeinice care ar putea reclama necesitatea examinării psihologice şi medicale, în vederea menţinerii autorizării pentru a deţine sau, după caz, a purta şi a folosi arme şi muniţii letale sau neletale supuse autorizării“, se arată în Legea nr. 319/2015.
 
Practic, orice persoană care deţine arme letale sau neletale ce necesită autorizare va fi obligată să se prezinte la un examen psihologic sau medical la cererea poliţiştilor. Bineînţeles, solicitările se vor efectua numai în momentul în care se constată motivat că examinarea este necesară.
 
„Deţinătorii de arme letale şi neletale supuse autorizării sunt obligaţi să se supună examenului psihologic şi/sau medical, la recomandarea expresă a medicului şi/sau a psihologului, adresată autorităţii competente, în situaţia în care, în urma examenelor sau intervenţiilor medicale/psihologice curente, constată indicii comportamentale temeinice care ar putea reclama necesitatea examinării psihologice şi medicale, în vederea menţinerii autorizării pentru a deţine sau, după caz, a purta şi a folosi arme şi muniţii letale sau neletale supuse autorizării“, potrivit aceluiaşi act normativ.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția RomânăOperațiunea Conversus

29 Apr 2024 288

Poliția RomânăUpdate - Cooperare internațională, pentru destructurarea unei grupări

14 Sep 2023 506

Peste 1.000 de pistoale suspecte de a fi arme letale, depistate în PTF Negru Vodă! Erau transportate de un ucrainean (FOTO+VIDEO)

31 Mar 2023 1461

Arme și cartușe, descoperite de polițiști pe un câmp. Cui ar aparține (GALERIE FOTO)

18 Feb 2023 1702

Armă letală artizanală, ascunsă în casa unui bătrân din Bacău. Ce s-a mai descoperit în urma percheziției

04 Jun 2022 1356

Premieră pentru UE Va finanţa achiziţionarea şi livrarea de arme către Ucraina. Anunțul preşedintei Comisiei Europene

27 Feb 2022 1193

Percheziții la deținătorii de arme. Aproape 3.000 de permise de armă, anulate

10 Oct 2020 1666

Sentință definitivă în cazul unei crime în Mangalia!

06 Oct 2020 3616

Arme de vânătoare, deținute ilegal, descoperite de polițiști

23 Sep 2020 2487

Controale și percheziții pentru combaterea ilegalităților cu arme și muniții

15 Sep 2019 1372

Percheziții la suspecți de braconaj cinegetic. Ce au găsit polițiștii în locuințele bărbaților

29 May 2019 1749

Proiect de lege Magistrații și diplomații ar putea fi scutiţi de obligaţia de a urma cursuri de instruire pentru a deține arme de foc

10 Feb 2019 1101

Arme letale și muniție, ridicate de polițiștii din Galați. Un bărbat, reținut

17 Feb 2018 1841

Percheziții la persoane bănuite de contrabandă calificată. Arme letale, cartușe și 100 de kilograme de carne de vânat, confiscate

18 Dec 2017 1996

Peste 350 de infracțiuni. S-au ridicat arme letale de vânătoare, muniţii şi carne de vânat (video)

19 Mar 2017 1859