Două persoane, decedate într-un cumplit accident rutier în județul Olt. A fost întocmit dosar penal

Accident rutier mortal. Foto: cu rol ilustrativ: Facebook/ISU PrahovaLa data de 20 aprilie a.c., în jurul orei 15.00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Național 6 - European 70, între localitățile Dăneasa și Stoenești. 

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt. 

Potrivit IPJ Olt, din primele verificări, aceștia au constatat faptul că în eveniment au fost implicate două autovehicule, respectiv o autoutilitară, condusă de un tânăr, de 23 de ani, în care se mai afla și un bărbat, de 47 de ani, ambii din municipiul Târgu-Jiu și un autoturism, condus de un bărbat, de 78 de ani, în care se mai afla și o femeie, de 73 de ani, ambii din municipiul București.

În urma evenimentului rutier, cele două persoane din autoturism au decedat. 

„Tânărul, în vârstă de 23 de ani, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Municipal Caracal. 

În acest moment, traficul rutier este în continuare blocat pentru efectuarea de cercetări la fața locului. 

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Olt.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Atenție, șoferi! Accident rutier pe DN 22, între localitățile Tariverde și Mihai Viteazul (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 781

Trafic îngreunat pe Autostrada A2 București - Constanța!

25 Apr 2024 469

Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“

25 Apr 2024 868

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe centura București

25 Apr 2024 230

Un copil a fost lovit de mașină în municipiul Constanța

25 Apr 2024 667

Accident rutier la ieșirea din Gălbiori, județul Constanța. Un tir încărcat cu piatră s-a răsturnat!(Galerie FOTO)

25 Apr 2024 668

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 629

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 819

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 6 Craiova-Strehaia,

24 Apr 2024 296

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 591

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 563

UPDATE Năvodari Accident rutier - copil aflat pe bicicletă, rănit

23 Apr 2024 945

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 903

IGPR Infotrafic Circulație îngreunată pe DN 2

22 Apr 2024 253

Accident rutier în zona Taberei Năvodari! Două autoturisme, implicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 842