Elevii Școlii Remus Opreanu, din Constanța, sfătuiți de polițiști cum să poarte masca


 
  • În contextul deschiderii anului școlar 2020-2021, polițiști din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității și Secția 2, împreună cu jandarmi din cadrul G.J.M. Tomis Constanța, au desfășurat, ieri,  activități de informare cu privire la prevenirea răspândirii Covid-19.

Astfel, polițiștii au stat de vorbă cu cadrele didactice, părinții și elevii din cadrul Școlii nr. 7 ,,Remus Opreanu” din municipiul Constanța, despre locurile în care masca de protecție este obligatorie, dar și modul corect de a o purta.

Măsurile esențiale pentru prevenirea/limitarea, pe cât posibil, a îmbolnăvirii sunt:
-    purtarea măștii de protecție atât de către elevi, cât și de către întregul personal atunci când se află în interiorul unității de învățământ;
-    limitarea contactului dintre elevi din clase diferite;
-    purtarea măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura;
-    purtarea măștii de protecție în spațiul exterior al instituțiilor de învățământ și în orice loc unde se formează aglomerări de persoane și nu se poate respecta distanțarea fizică recomandată;
-    respectarea recomandărilor primite de la cadrele didactice pe timpul prezenței în unitățile de învățământ.

Sursa foto: MAI - Facebook.com

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proiect finanțat cu bani europeni Primăria Constanța caută o firmă care va reabilita Școala Gimnazială nr. 7 „Remus Opreanu“. Contract de peste 6,7 milioane lei (DOCUMENT)

21 Apr 2024 481

RAJA SA, gazdă, în cadrul Programului Național Școala Altfel, pentru elevii de la Școala Gimnazială “Remus Opreanu” din Constanța (FOTO)

15 Apr 2024 408

Colegiul Prefectural Constanța UPDATE. Informații despre autorizarea clădirilor și implementarea proiectelor în școlile și liceele din județ (FOTO)

26 Jul 2023 1171

Școala gimnazială nr. 7 ”Remus Opreanu” din municipiul Constanța. Cine a câștigat contractul de actualizare a documentației? (DOCUMENTE)

21 Feb 2023 1811

LIVE TEXT Farul Constanța, vizită la Școala Gimnazială nr. 7 „Remus Opreanu“, în programul „Învățăm să fim campioni“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

08 Feb 2023 2783

„Șah în școală” de Ziua Constanței

20 May 2022 3198

Project-Ank Util SRL din Cernavodă actualizează auditul energetic la școala gimnazială Remus Opreanu din Constanța (DOCUMENTE)

15 Apr 2022 2891

Primăria Constanța actualizează auditul energetic pentru școala gimnazială nr. 7 „Remus Opreanu“

19 Aug 2021 2129

Se desfășoară cursuri cu elevii ca și când sunt în clasă Table interactive la Liceul Tehnologic “Dimitrie Leonida” din Constanța. În ce alte școli se vor mai folosi

19 May 2020 2794

O școală gimnazială și trei licee din Constanța așteaptă „verdictul” unor finanțări prioritare

27 Apr 2020 3676

Fără salariaţi în 2017, Holiday D'Sign Consult SRL va elabora documentaţia tehnică necesară reabilitării a cinci şcoli din Constanţa (galerie foto + document)

03 Nov 2018 2193

Elevii şi profesorii de la Şcoala Gimnazială nr. 7 „Remus Opreanu“ au filmat... „Pentru Independență“. Premiera filmului, pe 9 mai

08 May 2018 7389

Constanţa de odinioară Idealul primarilor de altădată - şcolile să fie „templu al culturii naţionale şi o podoabă a oraşului“ (galerie foto)

12 Sep 2017 13068

E vremea colindelor şi acţiunilor de binefacere Spiritul Crăciunului a ajuns în şcolile şi grădiniţele din Constanţa (galerie foto)

17 Dec 2015 5727

Ziua Mondială a Mediului, marcată la Constanţa

28 May 2015 5172