Fals politist in sediul Politiei Agigea

politist.jpgUn bărbat care s-a dat drept poliţist a intrat în sediul Poliţiei Agigea, a spart un geam şi, în final, a ajuns la spital.

În data de 5 februarie, în jur de ora 15.40, plin de tupeu, un individ a intrat în sediul Poliţiei Agigea, a declarat că este agent la Secţia 1 şi ar dori să verifice o maşină cu numere de Bulgaria. Oamenilor legii le-a părut suspectă atitudinea bărbatului îmbrăcat civil, care îi întreba dacă ştiu ceva despre un autoturism negru cu numere galbene. I-au solicitat legitimaţia de serviciu, dar acesta a motivat că nu o are asupra lui. Poliţiştii şi-au dat seama că individul nu este coleg de-al lor şi i-au precizat că o asmenea verificare nu poate fi efectuată. În acel moment, individul a luat foc. A lovit cu mâna stângă geamul de la uşa de acces către încăperea ofiţerului de serviciu. Fereastra s-a spart, iar individul s-a ales cu o rană serioasă la antebraţul stâng. Poliţiştii au solicitat o ambulanţă, iar necunoscutul a fost transportat la Spitalul Judeţean Constanţa, unde a primit îngrijiri medicale. În final, poliţiştii au reuşit să-l identifice. Este vorba de Ioan Sava, de 27 de ani, din localitatea Podul Ilioaiei, judeţul Iaşi. Nimeni nu ştie ce făcea în zonă şi pentru ce căuta autoturismul înmatriculat în Bulgaria. Aceste aspecte vor fi lămurite probabil cu ocazia audierilor. Pentru că şi-a declinat identitatea reală, individul nu poate fi acuzat de comiterea vreunei infracţiuni privind falsul de identitate. Totodată, pentru că nu dispunea de o legitimaţie falsă de poliţist, nu poate fi cercetat nici pentru uzurpare de calităţi oficiale. În concluzie, pe numele său s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de distrugere. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 837

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1429

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 374

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 406

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1835

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 664

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1029

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 975

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 656

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 818

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 689

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 949

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1563

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 828

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 563