Focuri de armă pentru prinderea unui șofer beat care a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor

Polițiști în misiuneLa data de  26.11.2021, in jurul orelor 05:15, în timp ce executa activități de patrulare pe strada Humorului din comuna Șcheia, un echipaj din cadrul SPR Scheia a efectuat semnal de oprire unui autoturism prin utilizarea semnalelor luminoase si acustice ale autospecialei, insa conducatorul auto nu s-a conformat și a continuat deplasarea cu viteza spre mun. Suceava.

Potrivit IPJ Suceava, s-a procedat la urmarirea acestuia pe o distanta de aproximativ 4 km, pe raza com. Șcheia și a mun. Suceava.

„S-a solicitat sprijin echipajelor din proximitate, iar la intersectia cu Bld. 1 Decembrie 1918 din mun. Suceava, un echipaj din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale – IPJ Suceava, a reușit blocarea autoturismului urmărit. ,

Șoferul a încercat să-și asigure scăparea și a manevrat vehiculul pe direcția înapoi, lovind cu spatele autospeciala de poliție, moment în care, având în vedere pericolul creat, după efectuarea somațiilor legale, polițiștii  au utilizat armamentul din dotare executând foc asupra pneurilor vehiculului. În urma acțiunii șoferul urmărit nu a suferit leziuni și nu a fost pusă în pericol viața sau patrimoniul altor persoane.

Conducatorul auto a fost extras din autoturism și imobilizat de către polițiști, ulteriuor stabilindu-se identitatea acestuia, respectiv faptul că este un bărbat de 51 ani din comuna Șcheia.

În urma testarii șoferului cu aparatul etilotest a rezultat o concentratie alcoolică de 0,91 mg/l alcool pur in aerul expirat, ulterior fiind condus la unitate spitalicească pentru prelevarea probelor biologice de sange in vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Având în vedere natura evenimentului și pericolul public asociat, polițiștii au depus toate diligențele necesare urgentării activităților de cercetare penală, în aceeași zi reușindu-se obținerea buletinului de analiză toxicologică care a evidențiat faptul că șoferul avea la momentul producerii incidentului o alcoolemie de 2 grame/1000 ml sânge.

În cauză s-a dispus indisponibilizarea autoturismului condus de către șoferul de 51 de ani, acesta fiind ridicat și introdus în parcul cu auto confiscate aparținând IPJ Suceava“ - au mai precizat repărezentanții IPJ Suceava.

De asemenea, în urma probatoriului administrat, prin ordonanța din data de 26.11.2022, a organelor de cercetare penală ale poliției judiciare, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul de 51 ani pentru săvârşirea unei infracțiuni de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe” prev. de art. 336, alin. (1) Cod penal și a unei infracțiuni de „distrugere” prev. de art. 253, alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 35, alin. (1) Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38, alin. (1) Cod penal.

Suspectul a fost audiat cu respectarea drepturilor procesual-penale, iar ulterior, prin ordonanța din data de 26.11.2022, polițiștii SPR9 Șcheia au dispus reținerea acestuia, pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în arestul IPJ Suceava.

Totodată, se vor analiza regulile de circulație încălcate de către șoferul de 51 de ani pe timpul urmăririi acestuia, iar ulterior se va dispune măsura sancționării contravenționale.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial de la IPJ Constanța Dosar penal pentru șoferul de ambulanță prins beat la volan

06 May 2024 444

În prima zi de Paști Șofer de ambulanță, prins beat la volan în Constanța - Ce alcoolemie avea (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 May 2024 1679

Știri Constanța Conducător auto, oprit în trafic pe strada Victor Climescu din Mereni! Ce au constatat polițiștii

02 May 2024 579

Șofer beat depistat în trafic pe strada Portului din Mangalia. Ce alcoolemie avea bărbatul

02 May 2024 488

UPDATE Șofer beat și fără permis implicat într-un accident rutier la Costinești. Conducea o mașină furată

28 Apr 2024 532

Inconștiență în trafic în județul Constanța! Șofer turmentat depistat pe DN 3, în orașul Murfatlar

24 Apr 2024 703

Șofer la un pas de comă alcoolică, depistat în trafic în localitatea Techirghiol. Ce alcoolemie avea bărbatul

24 Apr 2024 585

Știri Constanța Depistat în trafic pe DN 39, în comuna Agigea, conducând un autoturism neînmatriculat

21 Apr 2024 686

Șofer beat depistat în trafic pe strada Termele Romane din Constanța. Ce valoare a indicat alcooltestul

21 Apr 2024 442

Știri Constanța Conducător auto beat depistat în trafic pe strada Revoluției din Hârșova. Ce alcoolemie avea acesta

18 Apr 2024 621

Inconștiență la volan! Șofer în comă alcoolică, depistat în trafic pe strada Poporului din Medgidia

12 Apr 2024 813

Constanța Conducător auto beat, depistat în trafic pe DN 22, în comuna Cogealac. Ce alcoolemie avea bărbatul

11 Apr 2024 572

Accident rutier la Cumpăna, județul Constanța! Implicat, un șofer beat, drogat și fără permis

11 Apr 2024 716

Inconștiență în trafic în județul Constanța! Șofer la un pas de comă alcoolică și fără permis, depistat pe DC 28, în satul Izvoru Mare

08 Apr 2024 706

Județul Constanța Urmărire în trafic pe DN 2A, în comuna Mihail Kogălniceanu pentru prinderea unui șofer beat și fără permis

08 Apr 2024 834