Fostii salariati de la AZL vor ajunge in instanta cu CNAPMC

Salarii mai mici prin incalcarea legii

CNAPM Constanta va fi data in judecata de 80 de angajati, pentru incalcarea flagranta a legii prin care personalul AZL a fost preluat de companie * Potrivit legii 342/2004, angajatii preluati urmau sa beneficieze de aceeasi salarizare pana la negocierea noului contract colectiv de munca * In realitate, ei au fost pusi, sub amenintarea ca-si vor pierde locurile de munca, sa semneze o anexa la vechiul contract prin care salariile lor au fost diminuate consistent * In plus, APC-ul a refuzat sa le puna la dispozitie copii dupa actele semnate, incalcand flagrant si prevederile Codului Muncii * Potlogaria a fost aparent acoperita, prin acordarea unor prime care acopereau diferenta fata de fosta salarizare, insa in acest mod contributiile salariatilor la fondurile de asigurari au fost diminuate, afectandu-le astfel sansele in perspectiva pensionarii #

80 din cei 150 de salariati preluati de CNAPMC de la AZL prin efectul legii 342/2004 vor reclama compania in justitie pentru incalcarea articolului 5 din actul normativ citat. Nemultumitii spun ca fostul director Moldoveanu i-a constrans, sub amenintarea ca si-ar putea pierde locurile de munca, sa semneze un adendum la vechiul contract, prin care salariile lor au fost diminuate prin incalcarea prevederilor legale. Antecedentele conflictului incipient pe care il va mosteni noua conducere a APC-ului se regasesc in luna septembrie 2004, cand Administratia Zonei Libere a fost trecuta la companie, fiind transformata intr-o simpla sucursala fara personalitate juridica. APC-ul a preluat intregul personal al AZL-ului, avand obligatia de a mentine nivelul salarizarii, pana la negocierea contractului colectiv de munca. Spre nesansa salariatilor, conducerea APC-ului a gasit modalitatile practice de a eluda textul legii. Intr-o prima etapa, compania a cerut salariatilor pe care urma sa ii preia sa-si intocmeasca CV-uri dupa un model european. La scurt timp, oamenii au fost imbarcati in mijloace de transport si dusi la sediul companiei, unde li s-a cerut sa semneze anexe la contractele individuale de munca pe care le incheiasera cu AZL. Printr-o banala semnatura, pentru obtinerea careia conducerea companiei nu a ezitat sa sugereze orice masura punitiva, salariile personalului preluat de la AZL au fost subtiate considerabil. In fapt, cei cu venituri mari au pierdut pana la 5 milioane de lei. Insa ceea ce este in discordanta flagranta cu prevederile din Codul Muncii, a avut loc o egalizare a veniturilor indiferent de vechimea in munca sau de pregatire. Codul prevede retributie egala pentru munca egala, insa salarizare egala pentru munca inegala este deja o rastalmacire periculoasa. Din cei 150 de angajati ai AZL-ului, doar doi (liderul de sindicat si adjunctul sau) au refuzat sa semneze anexele la contractele individuale de munca, pastrandu-si vechea salarizare. Ca dovada a atmosferei care a insotit intreaga miscare, compania nu a inmanat un exemplar al noilor contracte semnatarilor, calcand in picioare pentru a doua oara Codul Muncii. Potlogaria ilegala a fost acoperita de conducerea companiei printr-o masura aparent echitabila. Astfel, personalul preluat de la AZL a primit pentru o perioada prime care acopereau diferenta pana la vechile salarii. Insa in acest mod, contributiile lor la fondurile de asigurari s-au diminuat, afectandu-le astfel sansele in perspectiva pensionarii. 80 de salariati din cei 150 care proveneau din AZL au semnat o lista comuna, pentru a declansa un litigiu de munca in contradictoriu cu CNAPM. Reclamantii vor cere justitiei repararea nedreptatii comise.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 800

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1343

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 364

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 378

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1802

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 659

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1011

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 966

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 639

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 810

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 679

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 928

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1548

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 813

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 557