Galați Doi pietoni au fost accidentați pe trotuar, după ce un șofer a pierdut controlul volanului



Sâmbătă, 25 decembrie 2021, în jurul orei 18.55, poliția a fost sesizată prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Siderurgistilor, din municipiul Galați, în urma căruia două persoane au fost rănite. 

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați, care au ajuns imediat la fața locului au stabilit faptul că un tânăr în vârstă de 24 ani, din comuna Măstăcani, județul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe strada mai sus menționată, având direcția de deplasare dinspre strada Brăilei  de la inelul de rocadă către strada Gheorghe Doja, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe trotuar în partea dreapta și a surprins și accidentat doi pietoni ce se aflau în mers.

În urma evenimentului rutier, cei doi pietoni, o femeie în vârstă de 66 ani și un bărbat în vârstă de 54 ani, au suferit mai multe leziuni și au fost transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf Apostol Andrei Galați, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul auto, care deține permis de conducere valabil, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. 

Potrivit IPJ Galați, în cauza de față a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa foto cu rol ilustrativ: IPJ Bistrița Năsăud

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Cine va asigura paza, protecția, supravegherea permanentă și transport valori pentru sediile CERONAV? (DOCUMENT)

01 May 2024 405

Dănăilă Sorin, fost director Îmbunătățiri Funciare Galați, trimis în judecată de DNA!

29 Apr 2024 534

Superliga 2023/2024 Oțelul Galați - FC Hermannstadt, duel tare la vârful clasamentului din play-out

27 Apr 2024 921

UPDATE. Licitații Constanța CERONAV achiziționează servicii de pază, protecție, supraveghere permanentă și transport valori pentru sediile sale (DOCUMENT)

13 Apr 2024 527

Magistratul Ruxandra Vasile nu va veni la Judecătoria Medgidia, a decis CSM

12 Apr 2024 487

Lumea marinarilor Inginerul providențial al Marinei Române. Arsenalul Marinei, Ingineria navală, pionieri

12 Apr 2024 608

UPDATE Accident naval, pe brațul Chilia, județul Tulcea. Patru victime, din care un minor (FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 1122

Sharks Gym Constanța Luptătorul Alex Filip revine în ring, în gala K1 Fighting Network Romania. „Este o ocazie unică“ (GALERIE FOTO)

10 Apr 2024 1127

Știri justiție Constanța Curtea de Apel Constanța solicită CSM delegarea unui magistrat de la Judecătoria Galați la Judecătoria Medgidia

09 Apr 2024 520

A fost cutremur în România! L-ați simțit? Unde a fost localizat epicentrul

06 Apr 2024 2614

Cristian Pistol, director general al CNAIR „ Lucrările la drumul expres Brăila-Galaţi au ajuns la un stadiu fizic de 80%”

06 Apr 2024 484

1.200 de liceeni din judeţul Tulcea participă la Târgul educaţional „Student #UDJG"

03 Apr 2024 462

Accident în zona sensului giratoriu de la Mihail Kogălniceanu, județul Constanța Polițistă de la Imigrări Galați, rănită după ce motocicleta pe care se afla s-a răsturnat (FOTO+VIDEO)

31 Mar 2024 3916

Cătălin Ciupercă, fost șef al AFDJ Galați, reacție după declarațiile lui Cristian Antohi, de la Tehnorex International - „Eu mi-am executat doar obligațiile de director! Am ignorat total amenințările“

29 Mar 2024 1084

Oficial Parchetul European, ample percheziții în Constanța și Galați. Ar fi vizați angajați ai ANR și ai Administrației Dunării

27 Mar 2024 1129