IGSU Amenzi de peste 9 milioane de lei aplicate de pompieri în luna noiembrie 2023

Foto: ISU TulceaGarantarea siguranței cetățeanului, precum și protejarea comunităților sunt și vor rămâne obiectivele cheie ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Astfel, complexitatea, intensitatea şi dinamismul diverselor situaţii impun adoptarea rapidă şi implementarea celor mai bune practici menite să asigure dezvoltarea instituţională în domeniile prevenire, pregătire și intervenție.

Prevenire

Potrivit IGSU, în perioada 01-30 noiembrie a acestui an, la nivel național, inspectorii de prevenire au desfășurat activităţi de îndrumare şi control, pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor la operatori economici cu activităţi din domeniile comerţ, alimentaţie publică, agrement, precum și la alte tipuri de obiective.

Astfel, pe parcursul acestei perioade, la nivel național, au fost desfășurate 3.391 controale, în urma cărora au fost aplicate 12.145 avertismente și 1.687 amenzi, în cuantum de 9.010.602 lei. Totodată, specialiștii IGSU au prelucrat personalul aflat la locul de muncă în ceea ce privește asigurarea intervenției imediate în caz de incendiu, până la sosirea echipajelor specializate de stingere. 

Totodată, în urma acțiunilor de control, pentru încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu, pentru 2 obiective din categoria club și spațiu comercial, din județele Suceava și Vâlcea, s-a dispus măsura complementară de oprire a funcționării ori utilizării pentru o perioadă de 60 de zile, respectiv până la obținerea autorizației de securitate la incendiu.

În același interval de timp, la nivel național, au fost desfășurate 2.871 activități de instruire și informare preventivă la care au participat 41.910 de persoane. În cadrul acestor acțiuni, participanții au fost instruiți asupra măsurilor de prevenire şi comportamentului specifice diverselor tipuri de risc.

Caravana SMURD „Fii pregătit” a continuat traseele stabilite pentru acest an, astfel că, în cursul lunii noiembrie, acest mijloc de mobilitate a ajuns în localități din zona București-Ilfov și județele Harghita și Vaslui. Cu această ocazie, aproape 1.300 de persoane, dintre care 1.044 elevi, au luat parte la acțiunile de prevenire și s-au familiarizat cu măsurile de prim ajutor și cu modul de comportare ce trebuie adoptat premergător, în timpul și după producerea unei situații de urgență.

Intervenţie

Luna noiembrie a reprezentat o provocare majoră pentru echipajele de pompieri din întreaga țară, care au intervenit cu promptitudine și profesionalism în peste 42.000 de situații de urgență, în urma cărora 1.499 de persoane au fost salvate din medii ostile vieții.

O pondere de peste 80% din totalul intervențiilor a constat în acordarea asistenței medicale de către echipajele SMURD, în urma cărora 37.747 de persoane, dintre care 3.049 copii, au beneficiat de răspunsul prompt al salvatorilor.


Totodată, în afara cazurilor SMURD, în perioada de referință, echipajele operative au acționat pentru localizarea și lichidarea celor 1.756 incendii înregistrate pe întreg teritoriul național. Comparativ cu luna anterioară, numărul acestora este în scădere cu un procent de aproape 40%.

De asemenea, în perioada de referință, pompierii salvatori au intervenit în 5.358 misiuni destinate protecției comunităților și asistenței persoanelor care au avut nevoie de sprijinul colegilor noștri.

Pregătire

Creșterea gradului de pregătire a structurilor IGSU și modul eficient de intervenție, în sistem integrat, rămân factori esențiali pentru instituția noastră, sens în care, în luna noiembrie au fost organizate și desfășurate 235 exerciții care au vizat gestionarea eficientă a situațiilor de urgență generate de incendii, cutremure de pământ, accidente, avarii, explozii, incendii în activități de transport, alunecări de teren sau accidente la obiective de tip SEVESO, iar 16 dintre acestea au presupus alocarea de forțe și mijloace în teren.

Asigurarea climatului de siguranţă la nivelul comunităţii şi crearea culturii de securitate în rândul publicului larg sunt și vor rămâne principalele deziderate ale instituției noastre, iar cetățeanul, unul dintre partenerii noștri strategici, cu rol esențial în menținerea și dezvoltarea unor comunități mai sigure. 

Pregătirea timpurie este extrem de necesară pentru familiarizarea și exersarea măsurilor de autoprotecție care, într-o situație limită, poate salva vieți și bunuri! 

Accesați sursele oficiale de informare și parcurgeți măsurile și modul de comportare specifice tipurile de risc. Descărcați, gratuit, din AppStore și Google Play, aplicația DSU și nu uitați că pe platforma națională de informare în situații de urgență fiipregatit.ro se pot regăsi ghiduri și campanii de pregătire pe diferite tipuri de risc.

Citește și: 

UPDATEIntervenție de urgență în județul Constanța! Intervin mai multe echipaje de pompieri (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Razie a polițiștilor IPJ Constanța în stațiunea Neptun! Au fost aplicate mai multe amenzi (GALERIE FOTO)

17 Feb 2024 661

București Amenzi de sute de mii de lei aplicate de pompieri la obiective cu un flux ridicat de persoane

31 Dec 2023 800

Controale inopinate la agenții economici din județul Constanța! Pompierii au aplicat mai multe sancțiuni. Ce nereguli au fost constatate

29 Dec 2023 937

Bilanț MAI în ultimele 24 de ore. Controale, salvări și sancțiuni pentru siguranța publică

23 Dec 2023 637

MAI Polițiștii și jandarmii au aplicat amenzi în valoare de peste 2,3 milioane de lei în ultimele 24 de ore

19 Nov 2023 741

În ultimele 24 de ore Polițiștii și jandarmii au aplicat amenzi de aproape patru milioane lei

25 Sep 2023 663

Ministerul de Interne Pompierii au făcut de 5 ori mai multe controale! Valoarea amenzilor înregistrate a crescut cu peste 900%

29 Aug 2023 799

Sute de permise reținute de polițiști în ultimele 24 de ore

17 Aug 2023 743

Știri Constanța Verificări ample pe litoral! Operatori economici din Năvodari, sancționați

13 Aug 2023 1090

Echipajele MAI, sute de intervenții de urgență în toată România. Amenzile aplicate depășesc 3,5 milioane de lei

11 Aug 2023 693

Ministerul Afacerilor Interne Zeci de mii de cetățenii, sancționați. Amenzile se ridică la peste 4 milioane de lei!

03 Jul 2023 741

Razie a polițiștilor IPJ Constanța în stațiunile de pe litoral! Au fost aplicate mai multe amenzi

25 Mar 2023 1205

Cluburi și baruri din județul Tulcea, controlate de pompieri. Au fost aplicate mai multe amenzi

21 Nov 2022 1101

MAI. 895 de posibile infracţiuni, semnalate într-o zi, în România

16 Apr 2022 943

MAI În ultimele 24 de ore polițiștii și jandarmii au aplicat peste 11.000 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 4,2 milioane de lei

21 Feb 2022 876