IGSU anunță o misiune reușită Pompierii din Suceava au salvat persoana surprinsă de un mal de pământ

foto: ISU Suceava După aproximativ 8 ore de muncă asiduă, pompierii suceveni au reușit să ajungă la persoana surprinsă de un mal de pământ, în localitatea Pojorâta. 

Aceasta este conștientă și cooperantă, anunță IGSU. 

Evenimentul s-a produs astăzi, în jurul amiezii, când trei bărbați lucrau pentru curățarea unei fântâni, iar malul acesteia s-a surpat peste unul dintre ei. Bărbatul a fost surprins sub un strat gros de pietre și lut.

La fața locului, s-au deplasat de urgență pompierii militari cu două autospeciale cu accesorii specifice acestui tip de intervenție. De asemenea, ca resurse medicale, au fost alocate un echipaj SMURD și unul aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Suceava. 

În sprijinul echipajelor, la locul evenimentului au intervenit și două buldoexcavatoare, de la Comitetul Local pentru Situații de Urgență Pojorâta. Totodată, pentru eficientizarea misiunii de răspuns, dispozitivul de intervenție a fost suplimentat cu 1 container Multirisc.

Pentru a ajunge cât  mai repede la victimă, salvatorii au săpat până la o adâncime de aproximativ patru metri, cu ajutorul buldoexcavatoarelor, au consolidat malurile și au continuat săpăturile,  inclusiv manual.

Victima a fost găsită la o adâncime de aproximativ 8 metri, fiind acoperită de un strat de piatră de peste 5 m înălțime, a mai punctat sursa citată. 

La acest moment, persoana a fost recuperată și predată echipajului UTIM,  urmând a fi transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava, pentru investigații suplimentare de specialitate.


Citește și:


UPDATEIntervenție de urgență în județul Suceava! Bărbat surprins de un mal de pământ, în localitatea Pojorâta (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Medicul oncolog Ababneh Dumitrovici Anca, fosta șefă a Secției de Oncologie din Suceava, condamnată! Judecătorii au confiscat miere, cafea, bomboane și parfumuri (MINUTĂ)

26 Apr 2024 1910

Din nou pe podiumul național „CSM Constanța menține tradiția rugby-ului constănțean la înălțime!“

23 Apr 2024 449

CNAIR, contract cu Demo-Tech Invest SRL pentru lucrări de desființare construcții (DOCUMENT)

20 Apr 2024 435

Avarie RAJA în Constanţa. Ce zonă a municipiului este afectată?

19 Apr 2024 647

ISU SuceavaIncendii de vegetație

15 Apr 2024 265

Rugby Echipa Under-20 a CSM Constanța va juca finala mică a campionatului (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 868

Alocaţiile de stat pentru copii achitate în luna februarie 2024 au depăşit 1,22 miliarde de lei

14 Apr 2024 441

Handbal CSM Constanța a făcut spectacol cu CSU din Suceava, bifând al 19-lea succes stagional (GALERIE FOTO)

13 Apr 2024 822

Calendar săptămânal CSM Constanța Handbaliștii, meci în Sala Sporturilor „Simona Amânar“, cu CSU din Suceava. Sâmbătă, 13 aprilie 2024

13 Apr 2024 653

CNAIR În atenția șoferilor! Transport agabaritic pe ruta Constanța Poarta 7 - Siret PTF

08 Apr 2024 468

ISU SuceavaDetector pentru viață

08 Apr 2024 286

Rugby CSM Constanța, debut cu o victorie categorică în Divizia Națională de Seniori 2024 (GALERIE FOTO)

07 Apr 2024 850

Dezvoltarea urbană durabilă O abordare complexă care face parte din ADN-ul IULIUS, dezvoltatorul de la Iași care vine la malul mării

02 Apr 2024 1038

Rugby Echipa Under-20 a CSM Constanța, victorie categorică la Iași

01 Apr 2024 527

Rugby CSM Constanța Under-20 a urcat pe locul doi, după victoria cu LPS Suceava (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 637