Imagini de la eveniment Ministrul german de Externe, Annalena Baerbock a mers în portul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

Imagine de la eveniment
Ministrul german de Externe, Annalena Baerbock a mers ieri, 15 iulie, în portul Constanța . 

Aceasta a vizitat danele 111-112, s a urcat pe un vas al APC, a stat cam 15 minute acolo, după care aa coborât și a plecat spre Mihai Kogălniceanu în jurul orei 19.30

„Pe Dunăre, prin portul Constanţa pot trece anul acesta două milioane de tone de grâu din Ucraina. Nu este cantitatea totală, însă este o parte importantă, pentru că fiecare tonă contează. Două milioane de tone de cereale ar putea fi bune pentru o ţară ca Pakistanul şi pot hrăni 16 milioane de oameni. Fiecare efort contează şi merită”, a spus Annalena Baerbock, citată de Agerpres, la o conferință de presă cu ocazia vizitei sale la București.

Imagine de la eveniment
Amintim că, Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut la Palatul Victoria, o întrevedere cu doamna Annalena Baerbock, ministrul german al afacerilor externe.

Vizita la București a ministrului federal german al afacerilor externe are loc în contextul participării la cea de-a doua reuniune a Conferinței ministeriale ”Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova”, pe care România o organizează împreună cu Germania și Franța, precum și cu prilejul marcării a 30 de ani de relații bilaterale.  

Prim-ministrul a apreciat rolul și implicarea activă a Germaniei în operaționalizarea ”Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova”, format internațional care asigură asistența de care Chișinăul are nevoie în contextul cumulului de crize cu care se confruntă.

Cei doi oficiali au evaluat situația de securitate regională, în contextul războiului din Ucraina, precum și importanța strategică a regiunii Mării Negre și rolul acesteia în politica energetică și în conectivitatea europeană.

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a accentuat importanța coordonării pentru dezvoltarea infrastructurii necesare facilitării exportului de cereale din Ucraina, obiectiv esențial pentru securitatea alimentară globală. În acest context, șeful Executivului a punctat măsurile autorităților române privind tranzitul de cereale ucrainene și a apreciat interesul activ al părții germane de a acorda sprijin.
  
În cadrul discuțiilor, cei doi oficiali au apreciat calitatea relației bilaterale.


Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a încurajat investitorii germani să dezvolte proiecte în România, menționând oportunitățile oferite în sectorul energetic și rolul energiilor regenerabile și a gazului – ca energie de tranziție.

Totodată, prim-ministrul Ciucă a subliniat importanța sprijinului oferit de Germania pentru atingerea obiectivului României de aderare la spațiul Schengen și simplificarea instrumentelor europene de evaluare în ceea ce privește justiția și statul de drept.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiuni de control ale polițiștilor în Județul Constanța. Au fost aplicate amenzi

10 May 2024 247

Razie în Portul Constanța Tânăr, depistat de polițiști conducând drogat și cu permisul suspendat

10 May 2024 272

Polițiștii fac razie în Portul Constanța! (VIDEO)

09 May 2024 950

Raport al Curții de Conturi. Nereguli constatate în Portul Constanța (DOCUMENT)

08 May 2024 436

Profit.ro Portul Constanța nu a recâștigat rolul de hub la Marea Neagră

08 May 2024 355

Judecătorii Tribunalului, verdict de peste 20 de milioane de euro – profitul din Portul Constanța! Unde vor merge banii (MINUTA)

07 May 2024 831

Heinrig Impex SRL, Filiala București va amenaja un spațiu comercial în zona Poarta 1 a Portului Constanţa

07 May 2024 780

Muzeul de Artă Populară Constanța Exponatul săptămânii - „Fotă de mireasă din Muscel”

06 May 2024 434

ÎPS Teodosie „În fiecare an Învierea Domnului este ca o sărbătoare nouă pentru că sărbătorile înnoiesc firea noastră“ (VIDEO)

04 May 2024 526

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul din Portul Tomis!

04 May 2024 1555

Accident rutier seara trecută în Portul Tomis! Un adolescent de 17 ani, rănit (GALERIE FOTO)

04 May 2024 1011

Constanța ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis

04 May 2024 653

Primăria Constanța și Administrația Porturilor „duc“ Portul Tomis la Curtea Supremă, în procesul cu Tomis Marina Management!

03 May 2024 711

Peste 7.000 de jucării contrafăcute, reținute de inspectorii vamali din Portul Constanța Sud

30 Apr 2024 467

Anunț important pentru locuitorii și turiștii din Constanța. Autobuzele etajate vor circula în minivacanța de Paște și 1 Mai

26 Apr 2024 531