În căutarea activităţilor ilicite Portul Constanţa, împânzit de poliţişti

Ieri, Portul Constanţa a fost controlat „la sânge”. Poliţiştii au verificat legalitatea mărfurilor transportate, în scopul prevenirii activităţilor ilicite ce afectează atât veniturile bugetare, cât şi mediul concurenţial. Potrivit România Tv, acţiunea oamenilor legii a vizat şi firma lui Mircea Băsescu, care se află în Portul Agigea.

După cum arătam şi în ediţiile trecute, conform Registrului Comerţului, Mircea Băsescu apare ca asociat în A.M.C. Cros SRL (radiată), în Cross Trading SRL (radiată), în MB Consult Company SRL (în funcţiune), din Eforie Nord, în Miral Cross Ships Supply SRL (radiată), în Prod Cros SRL Constanţa (în funcţiune), dar şi în Star Sea Co SRL, firmă aflată în lichidare. De asemenea, numele lui Băsescu apare ca administrator în A.M.C. Cros SRL (radiată), Fattoria Terrantica SRL (radiată), cu sediul în Agigea, Fattoria Terrantica SRL, cu sediul în Bucureşti (în insolvenţă), în Global Business & Investments SA (în funcţiune), în MB Consult Company SRL (în funcţiune), în Miral Cross Ships Supply SRL (radiată), în Prod Cros SRL (funcţiune), dar şi în Star Sea Co SRL, firmă aflată în lichidare, după cum arătam şi mai sus.

Potrivit Registrului Comerţului, Fattoria Terrantica SRL are sediul social în Bucureşti, Sectorul 4, este în insolvenţă şi are un capital social subscris de 1.176.194 de lei, integral vărsat. Asociaţi persoane juridice în firmă sunt MB Consult Company SRL (asociat unic), reprezentată de Mircea Băsescu. Acesta este administratorul Fattoria Terrantica SRL. Firma are ca activitate principală „depozitări”. Printre activităţile secundare se numără servicii anexe silviculturii, prelucrarea şi conservarea cărnii, prelucrarea şi conservarea cărnii de pasăre etc. Fattoria Terrantica SRL are punct de lucru în Agigea, zona liberă Constanţa Sud, Platforma D, Incinta 1A. În 2013, cu 15 salariaţi, unitatea a declarat o cifră de afaceri de 2.160.159 de lei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident rutier seara trecută în Portul Tomis! Un adolescent de 17 ani, rănit (GALERIE FOTO)

04 May 2024 790

UPDATE Accident rutier, la ieșirea din Lazu, județul Constanța. SMURD intervine

03 May 2024 618

Alertă lângă o stație GPL O camionetă, cuprinsă de flăcări, pe Șoseaua Mangaliei! (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1671

Oficial de la IPJ Constanța Deținea arme de vânătoare, dar avea permis expirat!

25 Apr 2024 485

Proiectul a fost depus la APM Constanța Port Azuro SRL investește într-un nou restaurant în Portul turistic Mangalia

25 Apr 2024 520

Incendiu în Portul Constanța. Pompierii au intervenit

25 Apr 2024 656

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 616

Pronunțare amânată în procesul dintre Silo Port SRL și Comisariatul Județean Constanța

18 Apr 2024 442

Investitorul CN APM Constanța a solicitat evaluarea impactului asupra mediului Dezbatere publică la APM Constanța pentru proiectul privind realizarea unui cheu în Portul Midia

18 Apr 2024 487

Ce decizii au adoptat acționarii CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța?

15 Apr 2024 500

CNAPM SA Constanța anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către APM, Incinta Port, Danele 64-65-66, Parcelele 64-65-66, Parcelele 256 și 257

12 Apr 2024 387

​Se asfaltează podul peste Canalul Dunăre – Marea Neagră (FOTO)

12 Apr 2024 490

Bunuri contrafăcute, în valoare de peste 8 milioane lei, depistate în Portul Constanța

11 Apr 2024 403

CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța evaluează parcelele de teren pentru închiriere

11 Apr 2024 435

ANR repară Capitănia Portului Mangalia! Care este valoarea contractului și cine se va ocupa de lucrări

10 Apr 2024 532