În urma percheziţiilor din Constanţa Şapte persoane rămân în arest preventiv



Magistraţii Tribunalului Constanţa au respins, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa şi contestaţiile formulate de Erol Asan, Koca Cidem Asan, Mariana Mihaela Rădău, Memet Sali, Florian Daniel Rădău, Bogdan Firoiu şi Florian Tudorache împotriva deciziei Judecătoriei Constanţa. Decizia este definitivă, astfel, cei şapte indivizi vor rămâne în arest preventiv.
 
Reamintim faptul că, în baza activităţilor specifice desfăşurate începând cu luna februarie a anului curent, în zilele de 2 şi 3 august, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sprijiniţi de colegi de la alte structuri din cadrul IPJ Constanţa, au efectuat 29 de percheziţii domiciliare pe raza judeţului Constanţa la persoane fizice implicate în achiziţionarea, deţinerea şi comercializarea de ţigarete netimbrate.
 
În urma percheziţiilor, au fost ridicate în vederea confiscării peste 20.000 de pachete cu ţigarete netimbrate, 30.510 lei, 11.280 de euro, 50 de dolari, trei autoturisme şi o autoutilitară.
 
De asemenea, au mai fost identificate şi ridicate în vederea confiscării un pistol cu bile din cauciuc, pentru care nu se deţineau acte de provenienţă şi autorizaţiile necesare pentru deţinere şi utilizare, trei doze cu o substanţă susceptibilă a fi cocaină şi un pachet cu o substanţă susceptibilă a fi marijuana.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Hotărâre definitivă pentru cei opt indivizi arestaţi în urma percheziţiilor din Constanţa

05 Sep 2016 2386

Veste proastă pentru cei opt indivizi arestaţi în urma descinderilor de amploare din Constanţa

03 Sep 2016 1740

Cine sunt indivizii arestaţi în urma percheziţiilor din Constanţa

05 Aug 2016 6183

În urma percheziţiilor din Constanţa Şapte persoane arestate preventiv, alte trei puse în libertate

04 Aug 2016 2740

Un număr de 21 de deţinuţi cer magistraţilor de la Medgidia liberarea condiţionată

25 Sep 2014 2936