UPDATE Incendiu de amploare la mansarda unui hotel din Dej, județul Cluj (GALERIE FOTO)

Sursa galeriei foto: ISU ClujPompierii din cadrul ISU Cluj au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la mansarda unui hotel situat pe strada Libertății din Dej.

Din informațiile existente, toate persoanele cazate în hotel au reușit să se evacueze.

„Intervenim până acum cu cinci autospeciale cu apă și spumă, două autoscări și două ambulanțe SMURD. Misiunea este în dinamică“ - au precizat reprezentanții ISU Cluj. 

Potrivit ISU Cluj, incendiul se manifestă generalizat la mansarda hotelului cu 4 niveluri, aproximativ 1000mp.

„Nu sunt anunțate până în prezent persoane care să solicite consult medical. Acționează la locul incendiului cinci autospeciale de stins incendii și două autoscări, iar suplinitar au fost solicitate în sprijin trei autospeciale de stins incendii și două autoscări din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca, Detașamentul Turda, precum și de la ISU Bistrița-Năsăud“ - au mai precizat reprezentanții ISU Cluj.

UPDATE: 

Pentru sprijinul operațiunilor de stingere a incendiului și asigurarea intervențiilor curente sunt dislocate două autospeciale de mare capacitate și o autoscară din cadrul ISU Bistrița-Năsăud, o autospecială de mare capacitate din cadrul ISU Mureș și o autospecială de mare capacitate din cadrul ISU Salaj. 

La momentul izbucnirii incendiului, la hotel erau cazate 2 persoane, însă doar una se afla în interior. Totodată, din partea hotelului, în incintă se aflau 15 angajați. Cu toții s-au autoevacuat.

Suntem sprijiniți de către Primăria Dej, care a trimis la fața locului trei cisterne - au precizqat reprezentanții ISU Cluj


Citește și: 

Incendiu de amploare în județul Harghita. mai multe garaje, cuprinse de flăcări (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Intervenție în Cluj Podul unei case mistuit de flăcări într-un incendiu izbucnit de la o sobă

04 Nov 2023 863

Incendiu azi. Imobil în construcție, cuprins de flăcări (FOTO)

18 Sep 2023 817

Incendiu de amploare în județul Cluj provocat de fulger! Pompierii au ajuns cu greu la locul intervenției

24 Aug 2023 690

Accident urmat de incendiu! Ce s-a întâmplat cu persoanele care se aflau în mașină

18 Jun 2023 1699

Locomotivă cuprinsă de flăcări în județul Cluj. Pompierii, chemați în ajutor (GALERIE FOTO)

17 Dec 2022 872

Intervenție pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o hală din municipiul Dej

12 May 2022 1023

Intervenție a pompierilor la un depozit din localitatea Bonțida, județul Cluj. Ce s-a întâmplat

12 May 2022 945

Cabană mistuită de flăcări într-o localitate din Cluj. Ce a provocat incendiul (VIDEO)

24 Jan 2022 1630