Incident violent în stațiunea Costinești. Patru dintre bărbați, reținuți (FOTO+VIDEO)


Incidentele de la malul mării nu lipsesc în această perioadă. 

La data de 15 august a.c., în jurul orei 14.15, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Costinești au fost sesizați, de doi bărbați, de 19 ani, respectiv 23 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresați fizic, de mai multe persoane necunoscute.

Către zona indicată s-au deplasat două patrule mixte, formate din polițiști și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța, care au identificat persoanele bănuite, respectiv 6 bărbați.

Patru dintre aceștia au fost reținuți azi, 16 august, de către polițiști urmând să fie prezentanți mai departe Parchetului  de pe lângă Judecătoria Mangalia. 

 

Ca urmare a sesizării din data de 15 august a.c., cu privire la doi bărbați, care ar fi fost agresați fizic de mai multe persoane, în stațiunea Costinești, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele:

La data de 16 august a.c., polițiști din cadrul Poliție stațiunii Costinești au reținut, pentru 24 de ore, 4 bărbați, sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Persoanele în cauză urmează a fi conduse și încarcerate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

La data de 17 august a.c., vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, cu propunere legală, informează IPJ Constanța. 






Oficial de la Poliție despre conflict 

La data de 15 august a.c., în jurul orei 14.15, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Costinești au fost sesizați, de doi bărbați, de 19 ani, respectiv 23 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresați fizic, de mai multe persoane necunoscute.

Către zona indicată s-au deplasat două patrule mixte, formate din polițiști și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța, care au identificat persoanele bănuite, respectiv 6 bărbați.

Aceștia au avut un comportament recalcitrant și agresiv fizic față de polițiști si jandarmi, cărora le-au adresat și acte de amenințare, motiv pentru care s-a procedat la imobilizarea acestora, persoanele în cauză fiind conduse la sediul Poliției stațiunii Costinești.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj, lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.


Citește și:

Incident violent în stațiunea Costinești. Turiști implicați într-o altercație și agresarea unui polițist (FOTO+VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bătaie pe plajă! Final de anchetă după scandalul monstru de la Costinești, din august 2023. Patru bărbați, trimiși în judecată (FOTO+VIDEO)

03 Jan 2024 1963

Jandarmul de la Costinești, fost luptător în Legiunea Străină! (FOTO+VIDEO)

18 Aug 2023 3223

Incident violent în stațiunea Costinești Turiști implicați într-o altercație și agresarea unui polițist (FOTO+VIDEO)

15 Aug 2023 2986

Detalii exclusive! Primele mărturii ale jandarmului înjunghiat la Costinești - „Erau turiști în zonă, însă nu s-a băgat nimeni“ (document)

14 Aug 2021 13057

Scandal în incinta unui bar din Costinești. Intervin polițiștii. Ce s-a întâmplat

01 Jul 2020 1775

Sabin Mihalache a depus plângere la Poliția Constanța Principalii suspecți, cercetați în stare de libertate

18 Aug 2014 3320

Scandal la Costinești Un cunoscut culturist ar fi fost înjunghiat

17 Aug 2014 3261

Campionul mondial Cristian Lupu a fost încătuşat pentru tâlhărie

24 Jul 2014 10269