Intervenție impresionantă pe râul Olt! Doi copii, recuperați de pompieri din apa înghețată. Pericol, și pe Lacul Tăbăcărie din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

Foto+Video: facebook/MAIÎn ultima vreme, un val de aer foarte rece a pus stăpânire pe România și, cum era de așteptat apa a înghețat. Din păcate gheața nu este foarte rezistentă iar cei care se aventurează pe ape înghețate își pun viața în pericol. 

Chiar și pe Lacul Tăbăcărie din Constanța au fost surprinși mai mulți tineri zilele trecute. Aceștia au confundat lacul cu un patinoar fără să își dea seama la ce pericol se expun.  

Un astfel de incident a avut loc pe râul Olt acolo unde pompierii au reușit să recupereze la timp într-o misiune contracronometru doi copii care au ajuns în apă și se țineau la suprafață cu ajutorul unor bucăți de gheață.  

„Un minut… atât a durat până când salvatorii au ajuns la cei doi copii care căzuseră în râul Olt și care se țineau la suprafață doar cu ajutorul unor bucăți de gheață.
Câteva secunde dacă ar mai fi întârziat…
Dar nu au întârziat.
Salvatorii s-au mișcat IREPROȘABIL, iar cei doi copii au fost salvați!
Un minut cât pentru două vieți!
FELICITĂRI, Cristian, Daniel, Mihai și Alexandru!
Îi puteți vedea pe cei patru salvatori în pozele din comentarii!
Merită din plin toată admirația noastră!“ - au precizta reprezentanții MAI pe pagina de Facebook. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atenție șoferi! Vor fi restricții de circulație pe Autostrada A2 București Constanța și DN39 Agigea-Mangalia de 1 Mai și Paște

28 Apr 2024 93

Vremea în Dobrogea Temperaturi plăcute și cer senin, apoi instabilitate atmosferică în zilele ce urmează

28 Apr 2024 101

Judecătoria a menținut decizia Biroului Electoral Năvodari în cazul candidaturii lui Nicolae Matei. Mai poate face apel la Tribunal!

28 Apr 2024 160

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a crescut în luna aprilie, comparativ cu luna anterioară

28 Apr 2024 115

Bucură-te de tradiția Paștelui cu cele mai delicioase rețete de cozonaci!

28 Apr 2024 159

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Danielei Cojocaru, secretar general al comunei Topalu (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 145

ZIUA LIVE Joacă PSD și Horia Constantinescu cu șanse reale meciul pentru Primăria Constanța?

28 Apr 2024 227

Investiție de peste 500.000 de lei la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Constanța. Ce vrea să cumpere unitatea de învățământ (DOCUMENT)

28 Apr 2024 194

Cumpărări directe Dimitris Garden SRL a semnat cu Primăria Mangalia și Apollo Ecoterm SRL. Firma va funiza plante de peste 460.000 de lei (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 196

Bărbat decedat pe plaja din Mamaia. Salvamarii fac apel la responsabilitate! (VIDEO)

28 Apr 2024 395

O firmă de construcții a fost fondată în Năvodari, județul Constanța. Cine este asociatul

28 Apr 2024 366

Firme Constanța Schimbări în Vita-Bio Star SRL. Iată cum arată structura capitalul social după cooptarea unui nou asociat

28 Apr 2024 222

La ceas aniversar Asociația „Suflete deschise” a împinit nouă ani, în care a derulat mai multe programe social-misionare, a ridcat zeci de troție și a fost alătiuri de cei aflați în suferință

28 Apr 2024 258

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

28 Apr 2024 500

Duminica Floriilor la Constanța Credincioșii înconjoară Catedrala arhiepiscopală în procesiune cu ramuri de salcie și flori (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 348