Ionel Fogoroş va fi judecat pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte



Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus, ieri, trimiterea în judecată a lui Ionel Fogoroş, în vârstă de 34 de ani, din Hârşova, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

 
Bărbatul a fost acuzat că, „în seara zilei de 5 ianuarie, în jurul orei 17.00, în curtea unor cunoştinţe comune din oraşul Hârşova, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în cursul unui conflict spontan, inculpatul l-a agresat pe numitul B.N., în vârstă de 52 de ani, pe care l-a lovit cu intensitate cu pumnul în zona feţei şi l-a proiectat la sol, în cădere victima lovindu-se cu capul de trotuarul betonat şi suferind fracturi craniene grave ce au dus la moarte, survenită a doua zi în spital“. Primul termen a fost stabilit pentru data de azi.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.