08 Apr, 2014 00:00
2895
Loredana PANAIT
Ionuţ Vanghelici, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, a fost arestat pentru 30 de zile.
În sarcina inculpatului Ionuţ Vanghelici s-a reţinut că, sâmbătă, acesta a fost oprit la un filtru de poliţie, pe raza municipiului Constanţa. Potrivit oamenilor legii, Vanghelici ar fi refuzat să se legitimeze şi a adresat ameninţări cu moartea şi injurii lucrătorului de poliţie C.I. din cadrul Secţiei 3. Ulterior, bărbatul a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate în timp ce acesta se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Inculpatul a fost prezentat la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. Asupra sa a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Ionuţ Vanghelici a atacat cu contestaţie decizia Judecătoriei Constanţa, urmând ca dosarul să ajungă pe masa judecătorilor Tribunalului Constanţa. Decizia ultimei instanţe menţionate va fi definitivă.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: