IPJ Constanța Acțiune cu radare în Năvodari

Sursă foto - IPJ Constanța

La data de 22 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năvodari și Secției 5 Poliție Rurală Cogealac au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice și combaterea încălcărilor normelor rutiere.
 
Astfel, s-a acționat cu aparatele radar pe principalele artere de circulație din orașul Năvodari și din mediul rural, pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză.
 
În cadrul acțiunii, au fost legitimate aproximativ 90 de persoane și au fost verificate peste 60 de vehicule.
 
Totodată, 11 conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest.
 
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, dintre care 36 la O.U.G. 195/2002,  privind circulația pe drumurile publice, și 2 la Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
 
Valoarea sancțiunilor aplicate este de peste 40.000 de lei.
 
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 24 de permise de conducere pentru nerespectarea limitei legale de viteză.
 

Totodată, polițiștii le-au adus la cunoștință, conducătorilor auto, prevederile Legii 213/2023.
 
Potrivit acesteia, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul persoanelor care nu dețin permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule sau sunt sub influența alcoolului ori a drogurilor și provoacă accidente din care rezultă decesul unor persoane.


Citește și

Șofer băut la volan, în Tuzla. Cu ce alcoolemie a fost depistat

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Armă neletală de autoapărare, confiscată la Constanța. Ce au constatat polițiștii

28 Apr 2024 205

Acțiune de amploare a polițiștilor IPJ Constanța de Florii! amenzi de peste 300.000 de lei, aplicate (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 212

Razie cu radare a polițiștilor în județul Constanța! Au fost aplicate mai multe amenzi (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 207

Polițiștii din Constanța, invitați la Grădinița din Neptun (Galerie FOTO)

27 Apr 2024 451

Infracțiuni rutiere O șoferiță, aflată sub influența alcoolului, s-a izbit cu mașina de un stâlp în municipiul Constanța

27 Apr 2024 732

Doi bărbați au fost duși după gratii la Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanța. Iată pentru ce infracțiuni

27 Apr 2024 496

Intervențiile polițiștilor în județul Constanța. Au fost aplicate amenzi de 113.000 de lei

27 Apr 2024 486

Controale ale polițiștilor rutieri în județul Constanța. Au fost legitimate, prin eDac, 943 de persoane

27 Apr 2024 451

IPJ Constanța Și-a lovit partenera și pe mama acesteia. Bărbatul a fost reținut pentru 30 de zile și are dosar penal

27 Apr 2024 601

Prima intervenție Tânărul polițist Ștefan acționează prompt chiar și în timpul liber, la un accident în Costinești, județul Constanța!

27 Apr 2024 533

Constanța Polițiștii serviciului siguranță școlară și prevenirea criminalității, prezenți în rândul tinerilor alfați pe litoral (FOTO)

27 Apr 2024 375

În comuna Ciocârlia, județul Constanța Băut bine, un șofer a ieșit de pe șosea și a ajuns într-un șanț

26 Apr 2024 578

Aproape 450 de poliţişti din Constanța, în misiune pentru asigurarea siguranței publice în acest week-end

26 Apr 2024 601

Patru persoane reținute în Constanța pentru trafic de droguri. Una din ele, recidivistă, a fost prinsă în flagrant delict (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 622

Au sustras bunuri din sediul unei societăți. Percheziții au fost efectuate în Ovidiu, județul Constanța (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 589