IPJ Constanța „Serviciul Rutier din cadrul IPJ Constanța dispune de un număr de echipaje corespunzător și suficient“

Polițiști. foto: facebook/DGPMB
Managementul de la nivelul Poliției Mun Constanța face experimente pe spatele constănțenilor, transmit reprezentanții Sindicatului Europol Constanța.

„După ce au refuzat schimbarea formei de organizare a programului de lucru în schimburi de 12 ore, măsură care asigura cel puțin 2 patrule în serviciu constant, vedem ca la forma de organizare în schimburi de 8 ore am ajuns la performanța de a nu avea niciun echipaj rutier în intervalul 22-06 pe străzile din Constanța în ultimele 2 nopți.
Explicația lor a fost cǎ 2 patrule sunt prea puține la 12 ore, dar e mai bine cu NICIO patrula la 8 ore. Asta înseamnă să ai gândire de “manager” în IPJ Constanța.
În altă ordine de idei, va așteptăm luni pe 27 nov, începând cu ora 09:30 la protestul organizat în fața IPJ Constanța și Prefectura Constanța. Protestăm pentru că nu mai acceptăm incompetența managerială și pentru că ne dorim creșterea siguranței în comunitate“ - au precizat reprezentanții Sindicatului Europol.


În replică, reprezentanții Compartimentului de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța transmite că în cauză, au fost efectuate verificări prin Biroul Control Intern din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, ocazie cu care s-au constatat următoarele:

„În perioada respectivă, a fost asigurat serviciul de poliție rutieră, pe schimbul 3, respectiv în intervalul orar 22.00 – 06.00, conform planificării, cu efective de poliție rutieră din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Constanța.

Mai mult, în municipiul Constanța au acționat mai multe patrule de ordine publică, formate din polițiști care au și calitate de poliție rutieră și care au constatat contravenții și infracțiuni la regimul rutier, fiind totodată în măsură să intervină la evenimentele rutiere de pe raza de competență.

În plus, Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța dispune de un număr de echipaje corespunzător și suficient pentru a asigura suport pentru orice structură teritorială, inclusiv din municipiul Constanța, unde de altfel își are sediul. 

În concluzie, precizăm că aspectele apărute în spațiul public nu sunt fundamentate, efectivele Inspectoratului de Poliție Județean Constanța fiind în măsură să își îndeplinească sarcinile și obiectivele privind siguranța cetățenilor“ - au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Citește și: 

Polițiștii din Constanța vor protesta în fața Prefecturii și în fața IPJ! Iată când

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Prima intervenție Tânărul polițist Ștefan acționează prompt chiar și în timpul liber, la un accident în Costinești, județul Constanța!

27 Apr 2024 226

Constanța Polițiștii serviciului siguranță școlară și prevenirea criminalității, prezenți în rândul tinerilor alfați pe litoral (FOTO)

27 Apr 2024 170

În comuna Ciocârlia, județul Constanța Băut bine, un șofer a ieșit de pe șosea și a ajuns într-un șanț

26 Apr 2024 537

Aproape 450 de poliţişti din Constanța, în misiune pentru asigurarea siguranței publice în acest week-end

26 Apr 2024 538

Patru persoane reținute în Constanța pentru trafic de droguri. Una din ele, recidivistă, a fost prinsă în flagrant delict (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 549

Au sustras bunuri din sediul unei societăți. Percheziții au fost efectuate în Ovidiu, județul Constanța (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 524

În județul Constanța Amendat pentru transport de material lemnos fără documente legale

26 Apr 2024 459

IPJ Constanța Doi tineri, arestați preventiv pentru înșelăciune și șantaj - au câștigat 40.000 de dolari

26 Apr 2024 616

Caz șocant în județul Constanța! O mamă, suspectată că și-ar fi violat de mai multe ori propria fiică. Femeia a ajuns după gratii

26 Apr 2024 678

Alertă la Constanța! O fată de 16 ani, dispărută de acasă. dacă o vedeți, sunați la 112

26 Apr 2024 400

Polițiștii protestează din nou în fața sediului IPJ Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 576

Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța deschide o nouă procedură pentru modernizarea Poligonului de tragere! Contract estimat la 170.000 de euro (DOCUMENT)

26 Apr 2024 356

Știri Constanța Un bărbat a ajuns în Penitenciarul Poarta Albă. Motivul pentru care va petrece șase luni după gratii

25 Apr 2024 551

Știri Constanța Trei copii au plecat de acasă, noaptea. Mama minorilor a fost sancționată

25 Apr 2024 571

Știri Constanța „Un patruped maltratat...așa a fost sesizarea“. Proprietarul, reținut (FOTO)

25 Apr 2024 630