Judecat alături de Mihail Boldea, deputat în Parlamentul României Costache Roşca, fostul şef al Parchetului Judecătoriei Galaţi, condamnat la Constanţa

„Pentru a ascunde provenienţa sumei de 138.000 lei primită cu titlu de mită, inculpatul Roşca Costache a menţionat în cuprinsul declaraţiei de avere din anul 2009 că a încasat pe apartament suma de 300.000 de lei (deci valoarea mitei, plus preţul real)”

Costache Roşca, fostul prim-procuror la Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, şi Gabriela Roşca Caloenescu, ofiţer la Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră - Punctul de frontieră Aeroport Bacău, trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au fost condamnaţi la Constanţa. Acesta nu este singurul dosar al fostului prim-procuror la Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi. El a fost trimis în judecată, pe data de 21 octombrie 2013, tot de procurorii DNA, alături de Mihail Boldea, deputat în Parlamentul României. În această cauză, care în prezent se află la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, în sarcina lui Costache Roşca s-au reţinut infracţiunile de luare de mită, şantaj (14 fapte), asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie şi complicitate la infracţiunea de spălare a banilor.

Revenind la prima cauză, ieri, judecătoarea Maria Uzună, din Curtea de Apel Constanţa, i-a aplicat fostului prim-procuror de la Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi opt luni de închisoare cu suspendare condiţionată. Asta după ce a dispus achitarea bărbatului pentru o faptă imputată de procurorii Anticorupţie. De asemenea, Gabriela Roşca Caloenescu, soţia fostului magistrat, a luat tot opt luni de detenţie, cu suspendare condiţionată a executării pedepsei de 8 luni de închisoare. În baza art. 82 Cod penal, stabileşte termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, termen compus din durata pedepsei la care se adaugă un interval de 2 ani. Conform Direcţiei Naţionale Anticorupţie, „în cursul anului 2008, inculpatul Roşca Costache, în calitate de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, a pretins şi primit cu titlu de mită de la un denunţător suma de 138.000 de lei, promiţându-i că îl va ajuta cu soluţionarea unui dosar penal aflat în supravegherea unităţii de parchet pe care o conducea”. „Suma de 138.000 de lei a fost primită cu ocazia vânzării unui apartament situat în municipiul Galaţi, în plus faţă de preţul real al vânzării, care era de 162.000 de lei. Acest apartament fusese cumpărat de inculpaţii Roşca Costache şi Roşca Caloenescu Gabriela, soţia sa, la data de 25 martie 2008, de la Primăria municipiului Galaţi. Pentru a putea achiziţiona acest imobil, în aceeaşi zi, cei doi inculpaţi au dat o declaraţie notarială în care au afirmat în mod nereal că nu au şi nu au avut niciodată în proprietate o locuinţă, deşi cei doi soţi deţineau împreună două apartamente în municipiul Râmnicu Sărat, judeţul Buzău”, conform DNA. „În plus, pentru a ascunde provenienţa sumei de 138.000 de lei primită cu titlu de mită, inculpatul Roşca Costache a menţionat în cuprinsul declaraţiei de avere din anul 2009 că a încasat pe apartament suma de 300.000 de lei (deci valoarea mitei, plus preţul real). De asemenea, în perioada 2007 - 2010, cei doi inculpaţi au omis să menţioneze în cuprinsul declaraţiilor de avere că deţin împreună în proprietate, în calitate de soţi, cele două apartamente menţionate mai sus”, se mai arată în documentele celor de la Anticorupţie. Decizia Curţii de Apel Constanţa nu este definitivă, ea putând fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Viceprimarul din Mihail Kogălniceanu ripostează „Domnul prefect uită de Ordonanţa 55/2014 a Guvernului, al cărui reprezentant este“ (documente)

28 Sep 2015 2905

Prefectul Constantin Ion a decis încetarea mandatului viceprimarului comunei Mihail Kogălniceanu. Iulian Boldea - „Voi ataca ordinul“

26 Sep 2015 2527

UPDATE Iulian Boldan, viceprimarul comunei Mihail Kogălniceanu, eliberat din funcţie prin ordin al prefectului

25 Sep 2015 2374

Litoral Tv Lucrări stagnate în comuna Mihail Kogălniceanu

16 May 2014 2183

Litoral TV Realizări şi proiecte în comuna Mihail Kogălniceanu, prezentate la ,,Radiografia Zilei”

15 May 2014 1758