Judecaţi pentru trafic de migranţi Salim Memet şi Ainur Memet au fost condamnaţi

Salim Memet şi Ainur Memet, judecaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, au fost condamnaţi.

După schimbarea unor încadrări juridice, judecătoarea Nermin Apzait din Tribunalul Constanţa a decis ca Salim Memet să execute patru ani de închisoare. Asta în timp ce Ainur Memet a luat 1,8 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Ainur Memet a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Primăriei Medgidia prin Serviciul Monitorizare Servicii Publice şi Direcţia de Gestionare a Domeniului Public şi Privat Medgidia sau în cadrul SC Apollo Ecoterm SRL. Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa. Amintim că cei doi bărbaţi au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Conform anchetatorilor, „în dimineaţa zilei de 25 februarie 2014, a fost depistat în comuna Mihail Kogălniceanu un număr de 15 migranţi de origine arabă, trei dintre ei minori. „Cu privire la cele 15 persoane există suspiciunea rezonabilă că au fost trecute ilegal peste frontiera româno-bulgară, în zona Negru Vodă, fiind ascunse printre mărfurile transportate cu autovehicule de inculpaţi. Din datele de anchetă a rezultat că migranţii proveneau din zone de conflict arabe, fiind în tranzit prin România, iar că fiecare dintre aceştia ar fi plătit celor doi inculpaţi suma de 6.000 de euro, în schimbul traficării dinspre Bulgaria către Europa de Vest”, se arată în documentele procurorilor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#scrieDobrogea Învățământul vocațional islamic în cadrul Seminarului Musulman din Medgidia (1923-1932) (III)

23 Mar 2018 5275

Ar fi primit bani de la migranţi pentru a ajunge în Europa Pedeapsă redusă de închisoare pentru Salim Memet

23 Oct 2015 1213

Salim Memet şi Ainur Memet, condamnaţi definitiv

17 Oct 2014 2541

Judecat şi condamnat pentru trafic de migranţi, menţinut în arest

04 Oct 2014 1450