Județul Constanța Accident rutier în Albești. Un autoturism s-a răsturnat. Două victime

  •  Accident rutier în Albești, județul Constanța.
În urmă cu câteva momente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină în Albești, județul Constanța.

Din primele informații este vorba despre un accident rutier (un autoturism s-a răsturnat) produs în dreptul IAS Albești.

În urma impactului,au rezultat două victime conștiente. În evenimentul rutier sunt implicate două autoturisme.
                                                 
La locul accidentului au fost trimise echipaje medicale de prim ajutor precum și echipaje ale Poliției Rutiere pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele în care a avut loc evenimentul. Intervenția se află în desfășurare.

La accidentul rutier intervin o descarcerare, o autospecială de stingere, un SMURD B de la Secția Mangalia, iar de la SAJ un echipaj tip B, a transmis ISU Dobrogea.

Oficial de la IPJ Constanța

Astăzi, în jurul orei 16.00, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ391.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de o femeie, de 35 de ani, respectiv un bărbat, de 68 de ani.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a celor doi conducători auto.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța, Andreea Iliescu.



Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Atenție, șoferi! Accident rutier pe DN 22, între localitățile Tariverde și Mihai Viteazul (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 1207

Trafic îngreunat pe Autostrada A2 București - Constanța!

25 Apr 2024 498

Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“

25 Apr 2024 1169

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe centura București

25 Apr 2024 233

Un copil a fost lovit de mașină în municipiul Constanța

25 Apr 2024 675

Accident rutier la ieșirea din Gălbiori, județul Constanța. Un tir încărcat cu piatră s-a răsturnat!(Galerie FOTO)

25 Apr 2024 687

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 637

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 832

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 6 Craiova-Strehaia,

24 Apr 2024 302

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 599

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 564

UPDATE Năvodari Accident rutier - copil aflat pe bicicletă, rănit

23 Apr 2024 953

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 915

IGPR Infotrafic Circulație îngreunată pe DN 2

22 Apr 2024 256

Accident rutier în zona Taberei Năvodari! Două autoturisme, implicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 848