Județul Ialomița O femeie de 88 ani a fost găsită carbonizată în urma unui incendiu care i-a cuprins locuința

În jurul orei 10:00, prin apel la 112, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al județului Ialomița, a fost alertat despre producerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Fierbinți-Târg.


La locul solicitării s-au deplasat de urgență două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, în sprijinul salvatorilor au intervenit și membri Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al localității, transmite ISU Ialomița. 


Din nefericire, în interiorul casei, a fost găsită o victimă de sex feminin, în vârstă de aproximativ 88 de ani, carbonizată.


Au ars toate bunurile din camera în care a fost găsită victima.


Potrivit sursei citate, cauza probabilă de izbucnire a incendiului, a fost amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile față de mijloacele de încălzire.




Pentru a preveni producerea unor astfel de evenimente, recomandăm cetăţenilor să respecte următoarele  măsuri de prevenire:


- sobele şi alte mijloace de încălzire trebuie supravegheate permanent pe timpul funcţionării;
- nu supraîncălziţi sobele sau alte mijloace de încălzire;
- nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi sau blocaţi în casă cu sobe sau alte mijloace de încălzire aflate în funcţiune, a mai precizat ISU Ialomița. 



Sursa foto: Pexels 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Tulcea Pompierii, în alertă - O casă a fost mistuită de flăcări!

06 May 2024 316

Constanța Pericol de explozie în stațiunea Mamaia. Intervin salvatorii

06 May 2024 507

Medgidia. Minor decedat după un incendiu provocat. Tribunalul Constanța a fixat un nou termen în dosar

06 May 2024 355

Accident la intersecția străzilor Mangaliei cu Caraiman, în municipiul Constanța. Două autoturisme implicate (FOTO)

06 May 2024 1012

UPDATE Incendiu într-un apartament în municipiul Constanța. Pompierii intervin

06 May 2024 743

Suceava Patru case de la Valea Moldovei afectate de un incendiu (GALERIE FOTO)

05 May 2024 583

UPDATE. Constanța Incendiu la un apartament din Mangalia. Intervin pompierii

05 May 2024 609

Tragedie! Biserică mistuită de flăcări în noaptea de Înviere! (GALERIE FOTO)

05 May 2024 834

Tragedie în Capitală în prima zi de Paște! O persoană a ars de vie într-un incendiu pornit de la o candelă

05 May 2024 707

În municipiul Constanța Un lumânărar de la biserica Sf. Mina, din parcul Tăbăcăriei , a luat foc. Pompierii au intervenit

04 May 2024 1829

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

04 May 2024 524

Alertă lângă o stație GPL O camionetă, cuprinsă de flăcări, pe Șoseaua Mangaliei! (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1711

UPDATE Incendiu la o casă din Mangalia, județul Constanța. Fumul este vizibil din Vama Veche (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 1256

Incendiu la o casă din municipiul Constanța. Au intervenit pompierii

27 Apr 2024 580

ISU IașiEvenimente gestionate de către pompierii ieșeni în ultimele 48 de ore

26 Apr 2024 267