Județul Tulcea. Accident rutier la Măcin. Un bărbat a rămas încarcerat

  • Pompierii au intervenit și pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor de la autoturisme. 
În jurul orei 11:40, pompierii militari din cadrul Secției Măcin au intervenit pentru descarcerarea și acordarea primului ajutor victimei unui accident rutier, produs pe raza localității Măcin, în care au fost implicate două autoturisme.

Au fost dislocate trei echipaje de salvatori cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. 

În urma evenimentului a rezultat o victimă încarcerată, conștientă și cooperantă, în vârstă de 77 de ani, iar salvatorii au acționat de urgență pentru extragerea bărbatului.

Acesta a primit îngrijiri medicale la fața locului și ulterior a fost transportat la spital de către ambulanța SAJ, prezentă la locul evenimentului, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Pompierii au intervenit și pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor de la autoturisme. 

Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident sunt cercetate de reprezentanții instituțiilor abilitate în acest sens.

Sursă foto: ISU „Delta” Tulcea 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Atenție, șoferi! Accident rutier pe DN 22, între localitățile Tariverde și Mihai Viteazul (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 1197

Accident rutier în localitatea Izvoarele, județul Tulcea

17 Apr 2024 529

TULCEA Accident rutier în localitatea Izvoarele! O persoană a fost rănită

17 Apr 2024 408

Accident rutier între localitățile Jurilovca și Babadag, județul Tulcea. O persoană, rănită

15 Apr 2024 596

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 22D

15 Mar 2024 420

UPDATE. Accident rutier în Tulcea. Doi elevi răniți în urma impactului dintre un autoturism și un microbuz școlar

15 Mar 2024 612

Pieton accidentat pe un microbuz pe strada Păcii din municipiul Tulcea

12 Mar 2024 713

Accident rutier cu victimă la intersecția străzilor Isaccei și Unirii din Tulcea!

09 Mar 2024 1034

Mașină izbită de un copac, în județul Tulcea. Ce spun polițiștii

04 Mar 2024 588

Accident rutier în municipiul Tulcea! O persoană, rănită

02 Mar 2024 631

Știri Constanța Accident rutier în zona la Hanul Piraților!

29 Feb 2024 922

Un bărbat a decedat în urma unui accident rutier în municipiul Tulcea (FOTO)

28 Feb 2024 1536

Accident rutier pe DN 22 Constanța-Tulcea! O mașină cu trei persoane s-a răsturnat

03 Feb 2024 1353

Accident rutier pe strada Barajului din Tulcea! O mașină s-a răsturnat

01 Feb 2024 785

UPDATE Accident rutier pe DN22 Constanța-Tulcea, la intersecția cu drumul către localitatea Sibioara

01 Feb 2024 1274