La un pas de libertate

costea_-_judecatoria.jpgLiviu Costea, de 23 de ani, din Năvodari, recent trimis în judecată pentru că ar fi provocat un accident rutier după care ar fi fugit de la locul faptei, află dacă iese din arest.

Azi, magistraţii din cadrul Tribunalului Constanţa vor judeca recursul formulat de procurori împotriva deciziei Judecătoriei Constanţa, instanţă care a admis cererea de liberare sub control judiciar formulată de Costea. La finele săptămânii trecute, Judecătoria a dispus punerea de îndată în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis de Tribunalul Constanţa.

În cazul în care va fi pus în libertate, Costea va trebui să nu depăşească limita teritorială a localităţii Năvodari decât în condiţiile stabilite de instanţă, să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să se prezinte la organele de poliţie desemnate cu supravegherea conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat şi să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecată.

Mai mult decât atât, tânărul nu va avea voie să deţină, să folosească şi să poarte nicio categorie de arme, să nu se apropie şi să nu comunice, direct sau indirect, cu martorii propuşi prin rechizitoriu.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Expoziția de arte vizuale „Aripi de lumină” are loc la Constanța, la Muzeul Național al Marinei Române

29 Apr 2024 306

Stănculescu Cătălin Liviu, șeful Direcției Energie din Complexul Energetic Oltenia, reținut de DNA

26 Apr 2024 538

„Dacia - Ultima frontieră a romanității", catalog de expoziție al Muzeului Național de Istorie a României

23 Apr 2024 447

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 17 aprilie 2024

18 Apr 2024 575

Șapte handbaliști de la CSM Constanța, în lotul României pentru dubla de calificare cu Cehia

17 Apr 2024 624

Servicii artistice pentru Festivalul Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești cumpărate de Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”. Cine va concerta (DOCUMENT)

12 Apr 2024 567

Primăria Limanu, județul Constanța, a vândut un imobil unei firme din București

04 Apr 2024 586

Farul Constanța Echipa Under-16, în finala Cupei Elitelor. Calificare dramatică în ultimul act! (GALERIE FOTO + VIDEO)

03 Apr 2024 804

Stelian Ion despre Horia Constantinescu, contracandidatul său din partea PSD Constanța "Un comisar poate să devina un interlop, dar un interlop nu va putea fi niciodată comisar" (VIDEO)

28 Mar 2024 938

Tribunalul Constanța, al 7-lea termen în dosarul lui Liviu Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă!

23 Mar 2024 662

Mai multe persoane trimise în judecată pentru presupusa delapidare a Primăriei Mereni, din județul Constanța

21 Mar 2024 707

Cumpărări directe Constanța Decolmat Instal SRL, cu un singur salariat în 2022, va repara conductele de apă din comuna Poarta Albă (DOCUMENTE)

18 Mar 2024 736

Liga a 3-a Constanța Egal pentru Gloria Băneasa, în etapa a 17-a. Axiopolis Cernavodă, înfrângere

17 Mar 2024 1010

Echipa Under-16 de la Farul Constanța, calificată în semifinalele Cupei Elitelor. Victorie clară în sferturi (GALERIE FOTO)

15 Mar 2024 989

Curtea de Apel Constanța, la bilanț! Dosare peste media pe țară, calificativul „foarte eficient“ la durata medie de soluționare și „satisfăcător“ la termenul de redactare (DOCUMENT)

15 Mar 2024 687