Lupta pentru daune Litigiul poliţiştilor cu procurorii se reia la Judecătoria Constanţa

Cei aproape 40 de agenţi ai Serviciului Rutier Constanţa luaţii cu mascaţii în 2009 şi acuzaţi de fapte de corupţie au primit citaţii la Judecătoria Constanţa. Concret, este vorba despre un alt proces, în care oamenii legii au dat în judecată Ministerul Public şi Ministerul Finanţelor, solicitând daune morale pentru faptul că, la momentul cercetării lor, le-au fost dezvăluite datele personale.

Iniţial, procesul poliţiştilor pentru daunele morale a fost înregistrat la Tribunalul Constanţa, la scurt timp după mediatizarea cazului lor. De altfel, instanţa le-a dat dreptate oamenilor legii şi a hotărât ca statul să achite fiecăruia dintre agenţii cercetaţi câte 25.000 de lei, cu titlul de daune morale. Sentinţa a fost menţinută şi la Curtea de Apel Constanţa, însă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât rejudecarea cazului, trimiţând dosarul pe rolul Secţiei civile a Judecătoriei Constanţa. Concret, Curtea Supremă a apreciat că nu Tribunalul ar fi fost competent să pronunţe o primă soluţie în acest proces. Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să suspende procedura de executare silită a statului, demarată de poliţişti după ce prima sentinţă a fost confirmată de Curtea de Apel Constanţa. În luna noiembrie 2011, magistraţii Curţii Supreme au hotărât să admită recursurile declarate în cauză de către reclamanţi, care solicitau majorarea daunelor, dar şi pe cel al Ministerului Finanţelor Publice şi al Ministerului Public. Astfel, instanţa supremă a casat hotărârile pronunţate anterior în proces, la Constanţa, şi a trimis dosarul înapoi spre rejudecare, la Judecătoria Constanţa. În paralel, un alt complet al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a admis cererea înaintată de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi a suspendat executare sentinţei nr. 1129 din 17 iunie 2010 a Tribunalului Constanţa - Secţia civilă, menţinută prin decizia nr. 284/C din 15 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, până la soluţionarea recursurilor. Cu alte cuvinte, astfel a fost suspendată executarea silită a statului de către agenţii de poliţie. Litigiul propriu-zis a izbucnit în urmă cu doi ani, când 34 de agenţi ai Poliţiei Rutiere Constanţa au dat în judecată Ministerul Public, dar şi Ministerul Finanţelor, după ce datele personale le-au fost publicate pe internet, ca urmare a cercetării poliţiştilor de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. În prezent, dosarul a fost înregistrat pe rolul Secţiei civile a Judecătoriei Constanţa, primind prim termen de judecată pe data de 10 aprilie, la completul C28 al instanţei, prezidat de magistratul Gabriel Mustaţă.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident rutier pe strada Prelungirea Liliacului din Constanța! Un șofer beat și fără permis, implicat

02 May 2024 236

Un tânăr de 19 ani a provocat un accident rutier în Constanța. Nu avea permis de conducere

01 May 2024 783

Controale ale polițiștilor rutieri pe raza județului Constanța. S-au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale

30 Apr 2024 464

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 680

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 828

Știri Constanța Un șofer băut a provocat un accident rutier pe bulevardul Lăpușneanu. Trei mașini au fost avariate

20 Apr 2024 929

Accident rutier în Constanța. Două mașini parcate lovite de un șofer băut

13 Apr 2024 1001

Accident rutier pe strada Răsuri din Constanța! Ce alcoolemie avea șoferul implicat

11 Apr 2024 715

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști în județ și municipiul Constanța

10 Apr 2024 609

Acțiuni de control ale polițiștilor în Constanța, Murfatlar și Năvodari. au fost aplicate amenzi

09 Apr 2024 516

Știri Constanța Conducea băut un buldexcavator, fără a avea permis

07 Apr 2024 702

Șoferiță beată, implicată într-un accident rutier pe bulevardul 1 Decembrie 1918 din Constanța. Ce alcoolemie avea femeia

06 Apr 2024 1114

Rezultatele acțiunii Poliției pentru siguranța rutieră la Constanța. Date oficiale!

03 Apr 2024 463

Știri Constanța azi Accident rutier cu victimă în Eforie Nord!

03 Apr 2024 946

Știri Constanța Conducător auto tras pe dreapta de polițiști! Ce au constatat polițiștii în urma controlului

02 Apr 2024 514