Marinarii români răpiţi de piraţi în Togo au fost eliberaţi. Ei vor fi repatriaţi zilele următoare. Detalii

În urmă cu puţin timp Ministerul Afacerilor Externe a transmis un comunicat de presă conform căruia cei trei marinari răpiți la data de 3 martie 2019, de pe o navă aflată în largul apelor statului Togo, au fost eliberați.

Cetăţenii români urmează să fie repatriați în zilele următoare, aceștia fiind asistați de Ambasada României la Abuja, Nigeria, pentru efectuarea formalităților necesare întoarcerii acestora, în siguranță, în România.

Eliberarea marinarilor a fost posibilă datorită implicării companiei angajatoare şi a demersurilor specifice ale Celulei de Criză a MAE pe lângă autorităţile abilitate.

Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Abuja, a monitorizat zilnic cazul şi a menţinut un contact permanent cu toate părţile implicate în derularea procedurilor pentru eliberare.

Menţinerea integrităţii fizice şi siguranţei cetăţenilor români şi identificarea mijloacelor necesare rezolvării în bune condiţii a situaţiei de criză au fost principalele preocupări ale autorităților române.

Ministerul Afacerilor Externe adresează mulţumiri tuturor instituţiilor şi autorităţilor străine implicate în demersurile de eliberare a cetățenilor români.
Reamintim că marinarii români au fost răpiţi de pe nava Histria Ivory, aflată sub pavilion Malta, în apele Republicii Togo.

Atacul asupra navei româneşti a avut loc, aşa cum arătam, pe data de 3 martie, în jurul orei 20:00.

Compania care deţine nava a confirmat, la vremea respectivă, informaţia potrivit căreia nava a fost atacată de piraţi, iar mai mulţi marinari români ar fi fost răpiţi.


Totodată şi liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu, confirma răpirea celor trei marinari şi este posil ca cei trei să fie din Constanţa.

Mihălcioiu mai spunea ca a luat legătura şi cu reprezentanţii companiei care deţine nava şi că a luat legătura cu reprezentanţii ITF din zona care a avut loc evenimentul.
 
Sursa foto: Marrine Trafic
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Printre marinari, și un român Patru navigatori, răpiți într-un atac de piraterie în Golful Guineei

30 Nov 2020 2877

Cei trei navigatori români răpiți de pirați în Togo au ajuns acasă (galerie foto)

11 Apr 2019 2381

Sindicatul Liber al Navigatorilor, precizări despre cei trei marinari răpiți de pirați. Cum s-a întâmplat totul (galerie foto)

04 Mar 2019 2724

Marinari români, răpiţi de pe nava Histria Ivory, în Togo

04 Mar 2019 8973