Navele "Barca" si "Carei", in vizorul unui afacerist german

Ultimul os de ros

Custodele numit de instanta este supus la presiuni pentru a renunta la cele doua nave * In spatele acestei masinatiuni se afla un cetatean german care doreste se puna mana pe vrachiere * Dupa vanzarea lor ca fier vechi, beneficiul acestuia ar fi de un milion de dolari * In acest moment, "Barca" si "Carei" sunt acostate in danele 137 si 138 din Zona Libera Agigea

Considerate un fel de relicve ale fostei flote comerciale, vrachierele "Barca" si "Carei" au ajuns in acest moment sa faca obiectul unei lupte care se poarta in tacere. Combatantii sunt patronii unor firme romanesti si straine, care spera ca vor reusi sa puna mana pe unele din ultimele nave comerciale. Constructia lor a fost demarata in anul 1988, in Santierul Naval 2 Mai Mangalia, iar vrachierele "Barca", de 65.000 tdw, si "Carei", de 100.000 tdw, erau destinate sa intre in dotarea flotei nationale, mai precis a defunctei companii de stat, "Navrom". La nave s-a lucrat pana in 1991, cand lipsa de fonduri a stopat lucrarile, iar cele doua nave au fost trase la o dana neoperativa a santierului si abandonate pur si simplu. In momentul in care lucrarile au fost stopate, corpurile vrachierelor erau finalizate in proportie de 100%, iar in sala masinilor au fost montate motoarele principale si cele auxiliare. Instalatiile electrice si aparatura de navigatie au ramas doar la stadiul de proiect. Dupa ce flota nationala a fost divizata, "Barca" si "Carei", impreuna cu alte doua corpuri de nave, "Jimbolia" si "Blejoi", au ajuns in proprietatea companiei "Petromin". Intrucat nu existau bani pentru finalizarea lucrarilor, "Petromin" a incheiat o asociere cu firma "Moira", in urma careia partea romana venea cu corpurile, iar grecii urmau sa definitiveze lucrarile de constructie. Creditul in valoare de 30 milioane dolari care a fost obtinut din partea Bancii Elene de Dezvoltare a fost garantat cu navele care intrau in planul de reparatii. "Jimbolia" a fost trimisa in Grecia pentru utilarea ei cu instalatiile necesare, iar "Blejoi" a fost vanduta de "Petromin" la licitatie. Intre timp, in anul 1994, Santierul Naval 2 Mai Mangalia a cerut ca cele doua vrachiere sa fie mutate din cadrul unitatii, intrucat periclitau siguranta navigatiei. Astfel, "Barca" si "Carei" au ajuns sa fie legate la danele 137 si 138 din Zona Libera Agigea. De fapt, aici exista doar titulatura de cheu, deoarece zona este un camp pustiu in care de-abia in aceasta perioada au inceput sa fie amenajate facilitatile unui port. Pentru ca "Petromin" a ajuns in imposibilitatea de a achita datoria catre banca, in noiembrie 2000, grecii au pus sechestru pe cele doua nave, in speranta ca astfel isi vor recupera cele 6 milioane dolari, atat cat mai avea compania de achitat.

"Barca" si "Carei" sunt obiectul unei dispute care a ajuns la Curtea Suprema de Justitie

Tot in aceeasi perioada, a fost numit de catre instanta si un custode care trebuia sa aiba grija de cele doua vrachiere. Dupa instituirea sechestrului, s-au inscris la masa credala Santierul Naval 2 Mai, precum si societatea "Coremar", care a participat in anul 2000 la operatiunile de salvare a celor doua nave. Din cauza unei furtuni, au fost desprinse de la tarm si au ajuns sa pluteasca in deriva. Administratia Zonei Libere cere aproximativ 3 miliarde de lei, bani ce reprezinta taxele de cheiaj, cheiaj care nu prea exista in acea zona, asa cum am aratat si mai sus. In acest moment, "Barca" si "Carei" sunt obiectul unei dispute care a ajuns la Curtea Suprema de Justitie, disputa prin care atat partea greaca, dar si "Petromin"-ul revendica navele. Curios este faptul ca cele doua vrachiere sunt inregistrate atat la Pireu, cat si la Capitania Constanta. Din surse neoficiale, am putut afla ca un cetatean german doreste sa puna mana pe ele. Fiind un personaj misterios, care face afaceri doar prin intermedieri, germanul a reusit sa cumpere mai multe nave romanesti, pe care le-a vandut apoi ca fier vechi in strainatate. Modul de lucru este extraordinar de simplu. Vapoarele le achizitioneaza la pretul de 30 de dolari pe tona de fier, iar apoi le vinde ca fier vechi cu 90 de dolari tona. In cazul in care va reusi sa puna mana si pe cele doua vrachiere, beneficiul ar fi de cel putin de un milion de dolari. La aceste sume, normal ca exista si anumite persoane care ar face totul pentru a ciuguli cateva firimituri din tort. Asa ca, in aceasta perioada, se fac tot felul de manevre si de presiuni asupra custodelui numit de instanta, pentru ca acesta sa isi ia mana de pe nave, urmand ca AZL-ul sau "Petromin"-ul sa le scoata la licitatie, iar acestea sa fie cumparate imediat de afaceristul german. Se pare ca cel mai mare zel in aceasta afacere il depun cativa angajati ai Administratiei Zonei Libere Agigea. Numele lor si felul in care stiu acestia sa isi indeplineasca indatoririle pentru care sunt platiti le vom face cunoscute intr-un material viitor.