Ninsori si furtuna in Dobrogea

Aviz de vreme rea

Valurile vor atinge inaltimi de sase-sapte metri in zona de tarm, si opt in larg

Comisia Judeteana de Aparare Impotriva Dezastrelor avertizeaza ca incepand cu data de astazi, pana ine seara va ninge aproape continuu in jumatatea de sud a tarii.Ninsorile vor fi viscolite in Muntenia, Dobrogea si sudul Moldovei, viteza medie a vantului in aceste zone putand atinge 60-70 de kilometri la ora. Stratul de zapada nou depusa va fi consistent in regiunile sudice, putand depasi 15-20 de centimetri. Marea se va agita pana la gradul 7 pe scara Beaufort, iar valurile vor ajunge pana la sase-sapte metri inaltime la tarm, iar in zona de larg va ajunge chiar si la opt metri. Fenomenele meteorologice anuntate vor putea incepe din aceasta seara, si pot produce mari pagube. Capitania Zonala Constanta a transmis avize de furtuna catre toate navele din rada exterioara, cat si pentru cele din dana, care trebuie sa-si intareasca legaturile sa chei. Navele care se afla in rada trebuie sa tina drum de capa, iar cele care se afla in mars catre porturile maritime romanesti sa se puna la adapost in porturile apropiate. Ieri, in rada exterioara se aflau trei nave, iar pentru operare, alte 50 de vase.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

1878 -2024. Pe 9 iunie alegem cel de-al 55 primar al Constanței 14 candidați intră în competiția electorală pentru primărie. Iată ordinea pe buletinul de vot! (DOCUMENT)

08 May 2024 1373

Îți dorești să lucrezi la Pompieri? ISU Dobrogea caută să ocupe prin încadrare directă 12 posturi de execuție

06 May 2024 1168

Începând de azi Oportunitate de angajare în SRI – este vizat un post de ofițer operativ/analist

06 May 2024 890

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 831

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

03 May 2024 632

Angajări la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea”! Iată ce posturi sunt vacante

03 May 2024 1132

DIICOT a făcut mai multe rețineri! Droguri în zona Centrului Vechi din București. Oficial de la procurori

02 May 2024 533

Post vacant la Spitalul Municipal Medgidia. Iată condițiile

02 May 2024 497

Spitalul Clinic CF Constanța angajează. Ești interesat?

02 May 2024 756

Joia Mare. Tradiții și superstiții. În ziua celor 12 denii se prepară cele mai importante copturi

02 May 2024 3937

Cum poți prepara cel mai savuros grătar vegan sau de post?

01 May 2024 395

Vrei să lucrezi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța? Mai multe posturi, scoase la concurs

01 May 2024 1429

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia angajează medic specialist epidemiologie

01 May 2024 402

Tradiții pentru spor și sănătate în Miercurea Mare! Femeile nu torc și nu cos

01 May 2024 596

Angajare la SRI! Iată ce post este liber! Înscrierile se fac în perioada 6 - 31 mai

01 May 2024 1103