NUP pentru şofer Iată de ce nu se va şti niciodată viteza morţii lui George Parteca

cap_8.jpgPrin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că tragedia rutieră a avut loc din cauza neatenţiei în conducere

Deşi au trecut numai câteva zile de la demararea lor, cercetările în dosarul accidentului în care şi-a pierdut viaţa George Parteca, de 24 de ani, fiul proprietarului hotelului Del Mar din Mamaia, sunt aproape finalizate. Potrivit lucrătorilor Serviciului Rutier Constanţa, din acest dosar lipseşte actul necropsiei, document ce urmează a fi redactat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală. În scurt timp, poliţiştii de la Rutieră vor propune procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa neînceperea urmăririi penale faţă de George Parteca, ce are calitatea de învinuit în dosarul penal constituit, ca urmare a decesului acestuia. Interesant de remarcat că Poliţia Rutieră nu va solicita efectuarea unei expertize care să stabilească viteza cu care circula tânărul Parteca, la momentul producerii accidentului, pentru a face economie.

Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că accidentul în care şi-a pierdut viaţa fiul proprietarului hotelului Del Mar din Mamaia a avut loc din cauza neatenţiei în conducere. „La data de 2 ianuarie, ora 04.00, în municipiul Constanţa, George P., de 24 de ani, din Constanţa, a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, în staţiunea Mamaia şi ajungând în zona unui club, din cauza neatenţiei în conducere a pierdut controlul direcţiei şi a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat public, după care s-a răsturnat şi a intrat în coliziune cu gardul unui imobil. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto", se mai arată în informarea IPJ Constanţa. Ceea ce nu au precizat oficialii Poliţiei Constanţa este că George Parteca se afla la volanul unui autoturism marca Porsche, model 977, auto primit cadou, la majorat. De asemenea, pentru scoaterea tânărului dintre fiarele maşinii şi transportarea lui la spital a fost nevoie de intervenţia echipajelor de la Serviciul Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare Constanţa. Nu este de trecut cu vederea nici faptul că medicii legişti au stabilit şi alcoolemia tânărului: 1.70 grame la mie.

„Zbura" cu 240 de kilometri/oră?


parteca.jpg
După cum arătam şi în ediţiile trecute, postul de ştiri Antena 3 a precizat, la puţin timp după accident, că George Parteca circula cu viteza de 240 de kilometri/oră. Cu toate acestea, Serviciul Rutier Constanţa anunţă că nu se va şti niciodată viteza cu care circula tânărul Parteca la momentul producerii accidentului, dat fiind că nu se va cere efectuarea unei expertize de specialitate. Motivul: oamenii legii vor să facă economie! Mai mult decât atât, în scurt timp, poliţiştii de la Rutieră vor propune procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa neînceperea urmăririi penale faţă de George Parteca, ce are calitatea de învinuit în dosarul penal constituit, ca urmare a decesului acestuia. Şi asta ca urmare a finalizării cercetărilor în respectivul dosar, din care mai lipseşte doar actul necropsiei, ce urmează a fi emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală. Potrivit datelor oficiale publicate de site-ul www.vrajitorul.eu, George Parteca a pus bazele firmei Elegant Total Construct SRL Constanţa, societate care, în 2010, a avut cifra de afaceri zero şi datorii totale de peste 1,4 milioane de lei.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cine va ridica autovehiculele abandonate din municipiul Mangalia? (DOCUMENT)

07 May 2024 330

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 866

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1463

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 382

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 429

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1863

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 672

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1046

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 977

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 658

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 819

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 691

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 952

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1575

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 843