O ambulanță a luat foc în mers! Care este cauza incendiului (GALERIE FOTO)

 

Imagine de la eveniment, foto: ISU Neamț
O ambulanță de la SAJ a luat foc în timp ce se deplasa pentru a prelua un pacient. 


Potrivit ISU Neamț,l a ora 13:15, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o ambulanță aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Neamț în localitatea Bisericani din comuna Alexandru cel Bun. Ambulanța se deplasa către Spitalul TBC Bisericani pentru a prelua un pacient. 


La locul solicitării s-au deplasat pompierii  cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Piatra Neamț și voluntari din cadrul SVSU Alexandru cel Bun. 


Ambulanța nu avea pacient, iar conducătorul auto s-a autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție. 


La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la compartimentul motor și în interiorul autospecialei.



Concomitent cu acțiunile pentru localizarea și lichidarea incendiului, pompierii au evacuat trei butelii de oxigen care se aflau în interiorul ambulanței.



Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite. 


Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric.



Nu au fost victime.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța SAJ suplimentează echipajele de prim ajutor în minivacanța de Paște și 1 Mai

25 Apr 2024 368

Un copil a fost lovit de mașină în municipiul Constanța

25 Apr 2024 696

Județul Constanța Accident rutier în Medgidia!

18 Apr 2024 819

Județul Tulcea Accident între o autoutilitară și un autoturism. Duba de marfă s-a răsturnat (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 769

Fostul paramedic acuzat că ar fi atins și masat sânii unei femei, într-o ambulanţă SMURD, nemulțumit de pedeapsă!

12 Apr 2024 567

Oficial de la Autoritatea Navală Română despre accidentul de navigație de pe brațul Chilia, Tulcea

10 Apr 2024 669

Accident rutier, în Basarabi, județul Constanța. O femeie este accidentată

09 Apr 2024 1022

Accident rutier, în Constanța. O mașină a intrat într-un copac (Galerie FOTO)

06 Apr 2024 1058

Știri Constanța azi Accident rutier cu victimă în Eforie Nord!

03 Apr 2024 918

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1345

UPDATE. Știri Constanța. Accident rutier în localitatea Medgidia. Intervin pompierii

10 Mar 2024 1029

Un fost paramedic ar fi agresat sexual o femeie, într-o ambulanţă SMURD! Tribunalul Militar amână procesul

02 Mar 2024 909

UPDATEAmbulanța și poliția intervin la Ovidiu, județul Constanța. Om căzut pe stradă! (FOTO+VIDEO)

25 Feb 2024 2455

UPDATE Accident rutier la Săcele, județul Constanța. Ambulanța a intervenit

24 Feb 2024 831

Știri Constanța Accident rutier pe bulevardul Tomis. Intervine Serviciul de Ambulanță Județean (GALERIE FOTO+VIDEO)

22 Feb 2024 2096