O nouă tentativă de a elimina maşinile înmatriculate în Bulgaria Motivele pentru care propunerea nu poate fi adoptată (motivare Consiliul Legislativ)

Potrivit iniţiatorilor acestui proiect de modificare, „varianta înmatriculării în Bulgaria lasă loc şi altor nereguli din partea proprietarilor, respectiv utilizarea unor maşini cu stare tehnică precară, ce reprezintă un pericol pentru ceilalţi participanţi la trafic“.
 
În perioada următoare, parlamentarii români vor analiza propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în vederea stabilirii perioadei maxime în care pot fi conduse pe drumurile publice autovehiculele şi remorcile înmatriculate în Bulgaria, deţinute de persoane care au domiciliu în România. Recent, Senatul a respins modificarea legislaţiei în vigoare, pe motiv că s-ar face discriminare. Mai mult decât atât, Consiliul Legislativ - instituţie care analizează şi dă aviz proiectelor de legi, iniţiativelor legislative, ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului - a respins modificarea OUG 195/2002, în sensul anterior menţionat, aratând, într-un document oficial, „că soluţia legislativă propusă prin proiect este deja reglementată în cuprinsul art. 82 alin. 4 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002“.
 
În motivare, Consiliul Legislativ a precizat că, „în raport de deciziile Curţii Constituţionale nr. 548/2008 şi nr. 786/2009, prin conţinutul său normativ“, propunerea legislativă de stabilire a perioadei maxime în care pot fi conduse pe drumurile publice autovehiculele şi remorcile înmatriculate în Bulgaria deţinute de persoane care au domiciliul în România „face parte din categoria celor ordinare“.

„Nu e necesară o normă distinctă care să particularizeze norma generală“

„Precizăm că soluţia legislativă propusă prin proiect este deja reglementată în cuprinsul art. 82 alin. 4 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. Potrivit acestei norme, autovehiculele, tractoarele agricole sau forestiere şi remorcile înmatriculate în alte state, deţinute de persoane care au sediul sau domiciliul în România, pot fi conduse pe drumurile publice pe o perioadă de maximum 90 de zile de la introducerea acestora în ţară, dacă sunt asigurate pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de circulaţie. Prin referirea generică la «alte state», această dispoziţie este aplicabilă şi situaţiei autovehiculelor şi remorcilor înmatriculate în Bulgaria, nefiind necesară o normă distinctă care să particularizeze norma generală“, potrivit motivării Consiliului Legislativ.

Motive pentru care propunerea legislativă nu poate fi adoptată

„Menţionăm că, prin intervenţia legislativă propusă, se instituie o reglementare paralelă cu cele cuprinse în prezent în art. 82 alin (4), soluţie contrară dispoziţiilor art. 16 alin (1) din Legea nr. 24/2000, republicată cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora, în procesul de legiferare, este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative. Pentru aceste motive, propunerea legislativă nu poate fi adoptată“, se mai arată în documentele oficiale.
 
Rămâne de văzut în ce măsură va fi modificată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în sensul stabilirii perioadei maxime în care pot fi conduse pe drumurile publice autovehiculele şi remorcile înmatriculate în Bulgaria deţinute de persoane care au domiciliu în România, în contextul în care Senatul a dat deja un aviz negativ iar la graniţe nu există o evidenţă specifică în ceaa ce priveşte intrările în ţară.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vești proaste pentru românii care dețin mașini înmatriculate în Bulgaria. Ce măsuri pregătesc autoritățile din țara vecină

09 Apr 2018 2280

Se vrea schimbarea legii! Toţi şoferii din România sunt vizaţi Încet, dar sigur, spunem adio maşinilor înmatriculate în Bulgaria (document)

31 Jan 2017 4208

Lovitură de la Parlamentul de la Sofia pentru românii care au mașini înmatriculate în Bulgaria

25 May 2016 5817

Veşti proaste pentru cei care au maşini înmatriculate în Bulgaria! Proiectul de lege va fi analizat la finalul lunii

09 Mar 2016 10578

Senatul dă liber circulației mașinilor înmatricultate în Bulgaria

13 Jun 2015 1904

Sunt afectaţi mii de şoferi din Constanţa care circulă cu numere de Bulgaria Şoc pentru proprietarii de maşini înmatriculate în străinătate

18 Mar 2015 3667

Proiect de lege Ce se întâmplă cu maşinile înmatriculate în Bulgaria

17 Mar 2015 3093

Constanţa e în “top” Maşinile înmatriculate în Bulgaria, pericol public pe şosele!

27 Jun 2014 2975