16 May, 2009 03:16
2036
Cecilia ZAREA
Judecătorii
Tribunalului Teritorial Militar Bucureşti au respins recursurile promovate de
cei opt ofiţeri ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea"
împotriva admiterii propunerii de arestare preventivă.
Colonelul Andrei
Gabriel Niculae, maiorii Costel Datcu, Liviu Deoşlea, Gabriel Alexandrescu, lt.
col Sorin-Marius Creţu, lt. Adrian Mihai Bugnar şi căpitanii Marius Sorin
Bugnar şi Florin Niculae vor rămâne în arest până în luna iunie. Propunerea de
arestare a fost înaintată instanţei de procurorii Secţiei de combatere a
infracţiunilor săvârşite de militari a DNA, iar, miercuri, Tribunalul Militar
Bucureşti a admis propunerea anchetatorilor. Acuzaţiile care li se aduc celor
opt suspecţi sunt de fals intelectual şi uz de fals, infracţiuni în legătură
directă cu infracţiunile de corupţie, abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Potrivit DNA, „în
zilele de 15-16 august 2007, cu ocazia desfăşurării probei scrise la concursul
pentru încadrarea posturilor de subofiţeri, la specialitatea
«servanţi-conducători auto», cei opt inculpaţi, membri ai comisiei de
examinare, au încălcat metodologia de desfăşurare a examenului în scopul fraudării
concursului organizat la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă «Dobrogea»".
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: