Patron la ScapinoAfaceristul Samara a scăpat de dosarul cu uciderea din culpă

samara-accidentrutiermasinawolksvagenscapino13.jpgCazul a fost închis de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Consatanţa

Costică Samara, afaceristul care a dat lovitura în Constanţa cu restaurantele Scapino, a scăpat de dosarul de ucidere din culpă, pe care i-l deschiseseră poliţiştii de la Rutieră după ce business man-ul constănţean băgase în spital doi bătrâni. La nici şase luni de la cumplitul accident petrecut pe trotuar, chiar în faţa restaurantului care i-a adus renumele lui Samara, procurorii constănţeni au închis dosarul. Deşi un om a murit în spital, iar un altul a fost rănit grav, anchetatorii au decis ca afaceristul să nu fie trimis în instanţă pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, hotărând scoaterea sa de sub urmărirea penală, pe motiv că faptei îi lipseşte vinovăţia. Soluţia nu a fost atacată.

Accidentul pentru care Samara nu va fi niciodată tras la răspundere s-a petrecut pe data de 25 iunie 2009, pe bulevardul Ferdinand din Constanţa, în faţa restaurantului Scapino. Costică Samara, unul dintre patronii localului de lux, a lovit cu Touareg-ul său doi bărbaţi, în timp ce încerca să parcheze jeep-ul în parcarea din faţa restaurantului. Din primele informaţii, a reieşit că accidentul s-a petrecut în jurul orei 11.00, în apropierea intersecţiei bulevardului Ferdinand cu strada Mircea cel Bătrân, sub ochii trecătorilor. Iniţial, anchetatorii au stabilit că Samara încerca să-şi parcheze Volkswagen-ul Touareg CT 11 SCA în parcarea restaurantului, timp în care pe trotuar treceau Nicolae Patentaşi, de 69 de ani, şi Nicolae Popa, de 60 de ani, ambii din Constanţa. Conform declaraţiilor pe care le-a făcut la momentul respectiv, în loc să apese pedala de frână la vederea celor doi pietoni, Samara a apăsat, din greşeală, pedala de acceleraţie. Neavând timp suficient, cei doi bătrâni au fost striviţi între bolid şi unui din pereţii restaurantului patronat de Costică Samara.

Victima a murit în spital

Victimele au fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, iar după circa 12 ore de la producerea accidentului, Nicolae Popa, de 60 de ani, a făcut stop cardio-respirator şi a murit în spital. În scurt timp, dosarul a fost trimis de către lucrătorii Poliţiei Rutiere Constanţa către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. La nici şase luni de la accident, în condiţiile în care dosarele accidentelor rutiere pot sta cu anii la Parchet, procurorii au închis cazul. Pe data de 18 decembrie 2009, s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a lui Costică Samara, atât pentru infracţiunea de ucidere din culpă, cât şi pentru cea de vătămare corporală din culpă. Soluţia nu a fost atacată, rămânând definitivă, situaţie în care dosarul nu va ajunge niciodată în instanţă. De menţionat că soluţia de scoatere de sub urmărire penală a fost pronunţată de procurori în temeiul articolului 18 litera d din Codul de procedură penală, potrivit căruia se poate lua o astfel de decizie când faptei îi lipseşte unul dintre elementele constitutive. În speţă, procurorii constănţeni au apreciat că faptelor pentru care era cercetat patronul de la Scapino le lipsea latura subiectivă, anume vinovăţia. Specialiştii spun că o astfel de soluţie poate fi dispusă eventual după ce expertizele tehnice atestă faptul că autoturismul avea un viciu ascuns la sistemul de frânare, despre care şoferul nu ştia. Totodată, se poate ajunge la o astfel de soluţie când se stabileşte că vina pentru producerea accidentului i-ar aparţine, de fapt, victimei.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Șofer beat și fără permis implicat într-un accident rutier la Costinești. Conducea o mașină furată

28 Apr 2024 205

Autotren înmatriculat în Ucraina, răsturnat pe Autostrada A2 București Constanța! Traficul, blocat în zonă (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 435

Șocant! Accidentul mortal de la Sinoe, județul Constanța, surprins de camerele de supraveghere! (VIDEO)

28 Apr 2024 1878

„Dumnezeu să te odihnească în pace, drag prieten“ Cine este tânărul mort în accidentul de la Sinoe, județul Constanța? (VIDEO)

28 Apr 2024 2697

Accident mortal la Sinoe! Date oficiale de la IPJ Constanța! (VIDEO)

28 Apr 2024 723

UPDATE. Accident rutier cu victimă în Constanța! Primele informații

28 Apr 2024 619

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 4026

UPDATE Accident rutier în Medgidia, județul Constanța

27 Apr 2024 620

UPDATE Accident rutier în Năvodari, județul Constanța. Ambulanța a intervenit

27 Apr 2024 713

UPDATE Accident rutier cu persoana încarcerată în județul Tulcea. Un elicopter SMURD din județul Constanța intervine (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 759

„Cu 2 MAI puțini“ – pelerinaj din Vama Veche spre locul tragediei de la 2 Mai! „Fie ca vocea noastră să fie ecoul luptei lor pentru dreptate“

27 Apr 2024 521

Prima intervenție Tânărul polițist Ștefan acționează prompt chiar și în timpul liber, la un accident în Costinești, județul Constanța!

27 Apr 2024 518

UPDATE Accident rutier în Constanța! O mașină cu numere de Tulcea s-a răsturnat (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 1887

Accident rutier în Constanța! O mașină a intrat într-un stâlp (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 1941

Județul Constanța Atenție, șoferi! Accident rutier pe DN 22, între localitățile Tariverde și Mihai Viteazul (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 1536