Percheziţii DIICOT la Constanţa şi expertiză contestată de DNA Judecata în dosarul UCM Reşiţa merge mai departe

Procesul dosarului cunoscut generic „UCM Reşiţa”, unde printre inculpaţi se află Eugen Bogatu, fost director al Direcţiei Domenii Portuare din cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, dar şi afaceristul Said Baaklini, continuă la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Cu ocazia ultimei înfăţişări, magistraţii au admis în parte obiecţiunile la raportul de expertiză contabilă judiciară formulate de Ministerul Public.

Pe cale de consecinţă, judecătorii au dispus întocmirea de către expertul Adrian Eusebiu Becherescu a unui supliment la raportul de expertiză, în cadrul căruia să răspundă mai multor întrebări tehnice. Următorul termen a fost stabilit pentru data de 30 septembrie, ora 14.30. Conform organelor de anchetă, în sarcina lui Eugen Bogatu s-a reţinut favorizarea infractorului şi intermediere de operaţiuni comerciale de către persoana care, în virtutea atribuţiilor de serviciu, are obligaţia de a supraveghea şi controla un agent economic privat, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect foloase necuvenite. Adrian Chebuţiu, preşedinte al consiliului de administraţie şi director general al SC UCM Reşiţa SA, este acuzat de complicitate la tentativă de stabilire cu rea-credinţă, de către contribuabil, a taxelor, având ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlul de restituiri de la bugetul de stat şi asociere în vederea săvârşirii faptei menţionate anterior. Adrian Coriolan Preda, director executiv al UCM Reşiţa este suspectat de complicitate la tentativă de stabilire cu rea-credinţă, de către contribuabil, a taxelor, având ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlul de restituiri de la bugetul de stat şi asociere în vederea săvârşirii faptei menţionate anterior. Asta în timp ce în sarcina lui Said Baaklini au fost reţinute infracţiunile de tentativă de stabilire cu rea-credinţă, de către contribuabil, a taxelor, având ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlul de restituiri de la bugetul de stat şi asociere în vederea săvârşirii faptei menţionate anterior.  

„Prejudiciu de 22,5 milioane de euro”

Acest dosar nu este singura legătură dintre Constanţa şi Said Baaklini. La data de 18 aprilie, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală au efectuat 16 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Buzău, Constanţa, Gorj şi Botoşani. „În fapt, se reţine că liderul grupării, învinuitul Said Baaklini, de 50 de ani, cetăţean libanez, în mod direct sau prin persoane interpuse, a utilizat mai multe societăţi comerciale din România, Bulgaria, Liban şi Panama, prin intermediul cărora a creat circuite financiare fictive, procedând la efectuarea de operaţiuni comerciale nereale - livrări intracomunitare, achiziţii şi re-vânzare imobile sau alte bunuri, în principal motoare electrice, fără plata obligaţiilor către bugetul de stat.
Prin activitatea infracţională a membrilor grupării, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de aproximativ 22,5 milioane de euro, reprezentând impozit pe profit şi TVA”, conform DNA.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

tva

31 Jul, 2013 20:45

si afacerile cu familia Hiropedi ?

Articole asemanatoare

Primăria Constanța a pierdut un proces cu Garda de Mediu! Despre ce este vorba?

03 May 2024 299

Rico SRL contestă amenda primită de la Poliția Locală Constanța

03 May 2024 396

Contestația Marcelei Stancu pentru candidatura la Primăria Limanu, respinsă de Tribunalul Constanța

03 May 2024 383

Prefectura cere anularea ei în instantă În 2023, Consiliul Județean Constanța a adoptat nelegal o hotărâre pe care secretarul județul a anunțat că nu o va contrasemna. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

02 May 2024 686

Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, cere rejudecarea dosarului! Înalta Curte a rămas în pronunțare

02 May 2024 343

Știri Constanța Scene șocante în Vama Veche - Tineri, căutați de poliție, după ce ar fi lovit mai multe persoane (VIDEO)

02 May 2024 2905

Dosar DNA Constanta! Cazul presupusului şantaj de la SOCEP se va rejudeca! Tribunalul Constanța anunță primul termen

02 May 2024 420

Constanța. Amânare de pronunțare în dosarul unor falși polițiști

02 May 2024 412

Alegeri Locale Constanța 2024 Contestația lui Adrian Zamosteanu, admisă. Poate candida pentru funcția de primar la Mangalia

02 May 2024 383

Alegeri Locale Constanța 2024 Judecătoria Mangalia a admis contestația lui Remus Birică

02 May 2024 335

Curtea de Apel Constanța repune pe rol un dosar al DNA Constanța! S-a calculat un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

01 May 2024 5234

Polițiștii, sesizați pentru un conflict între concubini, au întocmit dosar penal pentru altă cauză

01 May 2024 495

Justiție Constanța Decizie definitivă în procesul dintre Daf Trans SRL și Garda de Mediu! Ce au hotărât magistrații Curții de Apel Constanța

01 May 2024 333

Dosarul Marcon Star SRL vs. primarul municipiului Constanța, suspendat de judecători. Vezi de ce

01 May 2024 369

În Medgidia, județul Constanța Percheziții într-un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor

30 Apr 2024 539