UPDATE. Percheziţii, în această dimineaţă, la Valu lui Traian!

Polițiștii constănțeni efectuează, în această dimineaţă, percheziții la câteva adrese din localitatea Valu lui Traian.

Se pare că ar fi vizate infracțiuni cu material lemnos.

UPDATE, ora 14.40

La data de 02.03.2017, polițiștii din cadrul Secţiei 1 Rurale Constanţa, împreună cu lucrători ai Serviciului Rutier, jandarmi ai G.M.J. Constanța și polițiști locali, au executat o razie în localitatea Valu lui Traian pe linia prevenirii şi combaterii infracțiunilor contra patrimoniului (furturi din locuinţe și anexe gospodăreşti, furturi din autoturisme şi din societăţile comerciale).

În cadrul acțiunii au fost efectuate trei percheziții domiciliare la trei suspecți, cu vârste între 19 și 26 de ani, care, în noaptea de 23/24.02.2017, ar fi agresat un bărbat din localitatea Valu lui Traian.

Polițiștii constănțeni i-au condus pe cei trei suspecți la sediul Postului de Poliție Valu lui Traian, urmând ca finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale.


Amintim că, astăzi, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalității Economice efectuează trei percheziţii domiciliare și ridică documente de la zece societăți comerciale, două cabinete de avocatură și un cabinet individual de insolvență. Percheziţiile au loc pe raza municipiului București şi județului Ilfov. 




Sursa foto: ZIUA de Constanţa



Citeşte şi 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Procurorii din Constanța, informații oficiale după acțiunile fulger din week-end de la Năvodari și Valu lui Traian

12 Feb 2024 861

Mascații de la DIICOT au făcut percheziții în Constanța și Valu lui Traian! Final de anchetă

16 Dec 2022 3979

Tribunalul Constanța a decis! Hoții de catalizatoare rămân în arest

28 Jul 2022 1299

Percheziții la Constanța și Valu lui Traian la suspecți de trafic de droguri de risc. Unul dintre bărbați, reținut

22 Oct 2021 2268

Județul Constanța Percheziții domiciliare în Valu lui Traian și Piatra. Doi tineri reținuți

10 Jun 2021 1790

Percheziții în județul Constanța la suspecți de tâlhărie calificată și lipsire de libertare. Ce au stabilit anchetatorii (galerie foto)

11 Dec 2018 3414

Acțiuni de amploare ale Poliției în Valu lui Traian

08 Sep 2016 1813

Un băiat de 19 ani din Valu lui Traian, bănuit de comiterea unei tâlhării

22 Jan 2015 1719

Reţinut în urma celor 19 percheziţii din Constanţa şi Valu lui Traian

16 Oct 2014 1913

Percheziţii DIICOT la Constanţa şi la Valu lui Traian Sute de pliculeţe de droguri, arme şi ţigări, descoperite. 12 persoane, ridicate de mascaţi

15 Oct 2014 5303

Percheziţii de amploare la Constanţa şi Valu lui Traian la persoanele bănuite de trafic de droguri

14 Oct 2014 2527