Peste 100 de kilograme de peşte, confiscate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, identificând două persoane care transportau cu un autoturism cantitatea de 116 kilograme de peşte din specia somn, fără documente justificative.

În data de 22 mai, în jurul orei 11.50, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Tulcea au oprit pentru control, în zona de competenţă, un autoturism marca Renault Laguna, în care se aflau două persoane.
În autoturism, pe bancheta din spate şi în portbagaj, a fost găsită cantitatea de 176 de kilograme de peşte din speciile scrumbie şi somn.
Cele două persoane, Z.S.L., de 35 de ani, şi Z.M., de 18 ani, domiciliate în municipiul Tulcea, au prezentat documente justificative doar pentru cantitatea de 60 kilograme de peşte din specia scrumbie.

Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării cantitatea de 116 kilograme din specia somn, evaluată la 580 de lei, pe care au predat-o spre valorificare unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale.

Persoanele în cauză sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de „deţinere şi transport al peştelui fără documente legale”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiune cu efective mărite a polițiștilor rutieri din Constanța. Iată ce au constatat (FOTO)

03 May 2024 393

Scandal în București Bărbat, împușcat de polițiști, după ce și-a amenințat sora cu cuțitul!

03 May 2024 325

IPJ Constanța Acțiune a polițiștilor în stațiunea Mamaia. Peste 200 de persoane legitimate și peste 100 de vehicule verificate (FOTO)

03 May 2024 264

Violență nestăvilită Scandalagiii din Vama Veche, căutați de polițiștii constănțeni

03 May 2024 358

Județul Constanța În noaptea de 1 Mai, Poliția Rutieră a dat amenzi însumate de 10.000 de lei (FOTO)

02 May 2024 405

Știri Constanța Scene șocante în Vama Veche - Tineri, căutați de poliție, după ce ar fi lovit mai multe persoane (VIDEO)

02 May 2024 2869

În Constanța Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea violenței și a traficului de substanțe interzise

01 May 2024 606

IPJ Constanța Tânăr de 25 de ani, condamnat la 3 ani de închisoare, pentru lovituri cauzatoare de moarte

01 May 2024 489

Județul Constanța Patrulele de poliție acționează în Vama Veche și 2 Mai – Anunțul IPJ

01 May 2024 366

IPJ Constanța Minor, arestat pentru 30 de zile pentru că ar fi lovit cu pumnul un jandarm

01 May 2024 581

Polițiștii, sesizați pentru un conflict între concubini, au întocmit dosar penal pentru altă cauză

01 May 2024 495

Oficial de la IPJ Constanța despre scandalul dintr-o clădire în construcție din zona Brotăcei (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 May 2024 604

Accident mortal între 23 August şi Mangalia! S-au cerut daune de peste 2 milioane de euro. Ce a decis, în final, Curtea de Apel Constanța

30 Apr 2024 1133

Surse Daniel Rafte, reținut de poliție 24 de ore, după ce ar fi șicanat în trafic alt șofer

30 Apr 2024 1114

Județul Constanța Festivalul Hustle din Costinești s-a încheiat fără incidente. Ce spun jandarmii

30 Apr 2024 484