Polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară Activități cu caracter preventiv-educativ în rândul elevilor din mai multe unități de învățământ din județul Constanța


Polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități cu caracter preventiv - educativ în rândul elevilor din mai multe unități de învățământ din județul Constanța.

Comuncatul oficial IPJ Constanța:

„Prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar constituie o premisă importantă pentru crearea  unui  climat  propice desfășurării activităților  instructiv - educative. Astfel, în săptămâna 15-19 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități cu caracter preventiv -educativ în rândul elevilor din mai multe unități de învățământ din județul Constanța, având drept scop prevenirea și combaterea agresiunilor fizice, verbale sau de altă natură, care pot apărea în cadrul unităților de învățământ.

În mod special, în rândul copiilor, agresivitatea cunoaște o multitudine de moduri de exprimare, de la agresivitate fizică, agresivitate verbală sau indirectă, manifestatată prin jigniri, intimidare, discriminare, marginalizare sau hărțuire.

Copiii au fost sfătuiți de polițiști:

-Să nu răspundă comportamentelor agresive;
-Să evite situațiile sau persoanele agresive;
-Să ceară ajutor colegilor și profesorilor în care au încredere;
- Să nu distribuie, să comenteze sau să aprecieze postările în care un elev este hărțuit.“

Sursă foto:Facebook.com/ Poliția Română

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polițiștii protestează din nou în fața Poliției din Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 259

Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța deschide o nouă procedură pentru modernizarea Poligonului de tragere! Contract estimat la 170.000 de euro (DOCUMENT)

26 Apr 2024 280

Știri Constanța Un bărbat a ajuns în Penitenciarul Poarta Albă. Motivul pentru care va petrece șase luni după gratii

25 Apr 2024 513

Știri Constanța Trei copii au plecat de acasă, noaptea. Mama minorilor a fost sancționată

25 Apr 2024 550

Știri Constanța „Un patruped maltratat...așa a fost sesizarea“. Proprietarul, reținut (FOTO)

25 Apr 2024 588

Oficial de la IPJ Constanța Deținea arme de vânătoare, dar avea permis expirat!

25 Apr 2024 397

Polițiștii protestează în fața Poliției din Constanța! Declarații de ultim moment ale șefului IPJ Constanța (VIDEO)

25 Apr 2024 583

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța în școli, licee și stațiunile Costinești și Vama Veche

24 Apr 2024 456

Acțiuni ale polițiștilor în Constanța și Stațiunea Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

24 Apr 2024 485

Inconștiență în trafic în județul Constanța! Șofer turmentat depistat pe DN 3, în orașul Murfatlar

24 Apr 2024 597

Șofer la un pas de comă alcoolică, depistat în trafic în localitatea Techirghiol. Ce alcoolemie avea bărbatul

24 Apr 2024 504

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 629

Polițiștii constănțeni vor protesta în fața IPJ Constanța! Ce nemulțumiri au oamenii legii

24 Apr 2024 963

IPJ Constanța Bărbat de 36 de ani din Mangalia, dat dispărut

24 Apr 2024 415

Știri Constanța Activități preventive ale polițiștilor în grădinițe, școli și licee

23 Apr 2024 430