Pompierii, înapoi pe băncile de judecată Se reia procesul mitei de la ISU

cap_6.jpgCurtea Constituţională a analizat cazul abia după nouă luni de la suspendarea procesului

Pompierii constănţeni se întorc în instanţă. Procesul în care fosta conducere a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea este judecată pentru fraudarea concursului de admitere în structurile ISU din 2007 se va relua la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cursul procesului a fost întrerupt, iar judecarea dosarului a fost suspendată în noiembrie anul trecut, când apărarea a invocat mai multe excepţii de neconstituţionalitate şi a cerut sesizarea Curţii Constituţionale a României.

Isu---liste-angajari-03.jpgLa aproape un an de la suspendarea procesului, dosarul se va întoarce pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Astfel, judecata se va relua, pasul următor fiind ca cei declaraţi pe nedrept respinşi la concursul de admitere - ca o consecinţă a favorizării candidaţilor de pe listele „speciale" - să-şi precizeze în instanţă pretenţiile civile, adică sumele pe care le solicită cu titlul de daune. În noiembrie 2009, o parte dintre avocaţii celor 18 acuzaţi au invocat excepţii de neconstituţionalitate legate de funcţionarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu au avut de ales şi au suspendat procesul, sesizând Curtea Constituţională în legătură cu excepţiile invocate.

Dosarul, „înghesuit" pe listele CC

Abia la nouă luni de la suspendarea procesului, în luna septembrie, dosarul „ISU" şi-a făcut loc pe listele de şedinţă ale Curţii Constituţionale. Magistraţii au verificat aspectele de nelegalitate ridicate şi au decis că procesul poate continua. În aceste condiţii, judecătorii ÎCCJ vor relua în cel mai scurt timp dezbaterile privind presupusele fapte de corupţie de la ISU Dobrogea. După cum se arată în actul de sesizare a instanţei, în august 2007, la ISU Dobrogea s-a organizat concursul pentru ocuparea a peste 400 de posturi de subofiţer. Procurorii DNA spun că, în zilele de dinaintea probei scrise din 15 august 2007, „inculpatul Trandafir Petre, inspectorul-şef al ISU Dobrogea, împreună cu subordonaţii săi, inculpaţii Coman Neculai (preşedintele comisiei de examinare), Niculae Andrei Gabriel, Alexandrescu Gabriel şi Costache Viorel, au constituit o asociere infracţională care a avut drept scop «susţinerea» unui număr de 205 candidaţi, ale căror foi de concurs au fost întocmite în fals de către membrii comisiei de corectare a lucrărilor, activitate infracţională în urma căreia un număr de 192 candidaţi au fost declaraţi admişi în mod ilegal".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Știri Constanța Incendiu la o mașină la intrare în port, la Poarta 3

24 May 2024 487

70 de elevi din Constanța s-au întrecut pentru trofeul „Prietenii Pompierilor” (FOTO)

23 May 2024 558

UPDATE Fum la un tablou electric din școala de la Poarta Albă, județul Constanța!

22 May 2024 616

UPDATE. Incendiu la o casă din Constanța! (FOTO+VIDEO)

21 May 2024 1326

UPDATE. Accident rutier cu victimă încarcerată, în Constanța! (FOTO+VIDEO)

21 May 2024 3071

Știri Constanța Intervenție a pompierilor și cadrelor medicale pe malul Lacului Siutghiol! Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 May 2024 955

Incendiu la o patiserie din Cernavodă, județul Constanța! Intervin pompierii

20 May 2024 659

UPDATE Un copil de 9 ani a căzut într-o fântână adâncă la Mireasa, județul Constanța! (Galerie FOTO+VIDEO)

20 May 2024 1977

145 misiuni executate de salvatorii din Constanța în perioada 18-20 mai

20 May 2024 315

UPDATE. Știri Constanța Accident rutier la intersecția bulevardului Alexandru Lăpușneanu cu strada Soveja. Un pieton a fost lovit!

19 May 2024 900

Document de urbanism pentru ISU Dobrogea! Este vizată o investiție în Portul Constanța

19 May 2024 388

Alertă în Marea Neagră Un elicopter al Forțelor Aeriene Române îi caută pe marinarii dispăruți după scufundarea navei lor

18 May 2024 684

O navă s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe! Trei marinari, dați dispăruți. Ce spune Adrian Mihălcioiu, liderul SLN (VIDEO)

18 May 2024 680

Oficial de la ISU Dobrogea Unul dintre marinarii salvați de pe nava scufundată, transportat la Spitalul Clinic Județean Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 May 2024 1246

ISU Dobrogea Doi pui de pisică, salvați de pompieri. Au rămas captivi în țevile de la subsolul unui bloc

16 May 2024 649