Primaria lui Mazare, amendata cu 45.000 de lei

cap4.jpgAmenzile reprezintă o parte dintre măsurile dispuse în urma controlului Agenţiei Naţionale de Monitorizare şi Reglementare a Achiziţiilor Publice şi urmează să fie achitate din banii publici. Până la această oră, primarul nu a transmis ANRMAP procesul verbal de constatare a sancţiunii

Amenzi de 450 de milioane de lei vechi, care vor fi achitate din bani publici, mai precis, din banii constănţenilor, ca urmare a nerespectării legii privind achiziţiile publice, în legătură cu anumite contracte de publicitate acordate de primăria condusă de Radu Mazăre.

Acestea sunt doar câteva din măsurile dispuse în urma controlului efectuat de agenţii constatatori ai Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, la Primăria Municipiului Constanţa. Totuşi, până la această oră, reprezentanţii primăriei nu au transmis ANRMAP procesul verbal de constatare a sancţiunii, ce trebuia semnat şi parafat de Radu Mazăre. Iar asta, în contextul în care documentul a fost transmis administraţiei locale încă de la sfârşitul lunii septembrie. Concret, potrivit declaraţiilor consilierului Ioana Teodorescu, din cadrul ANRMAP, agenţii constatatori au părăsit sediul Primăriei Constanţa pe 25 septembrie, fără să fi reuşit să îi prezinte procesul verbal de sancţionare lui Radu Mazăre, pentru a fi semnat, dat fiind că acesta era plecat.

anrmap_radu_mazare.jpgÎntorşi din drum

Surpriză, însă. În timp ce se aflau pe drumul de întoarcere spre Bucureşti, reprezentanţii ANRMAP au fost sunaţi de cei de la primărie, care le spuneau să se întoarcă din moment ce, culmea, tocmai apăruse primarul să semneze procesul verbal. Dată fiind distanţa deja parcursă, agenţii constatatorii nu s-au întors, ci au trimis documentul pe fax, în săptămâna imediat următoare. De atunci şi până în prezent, actul nu a fost trimis înapoi, cu semnătura şi parafa edilului. De fapt, nu a mai fost trimis deloc înapoi. Concret, este vorba despre două amenzi, una de 35.000 de lei şi cealaltă de 10.000 de lei, aplicate pentru nerespectarea legii privind achiziţiile publice. Sancţiunile sunt adresate Primăriei Constanţa, aceasta urmând să achite contravaloarea lor din banii publici, mai precis, din cei ai constănţenilor. Iar aceasta, în condiţiile în care nu constănţenii au optat pentru încheierea contractelor de publicitate ale primăriei, pentru care a fost sancţionată instituţia. Şi nu e totul. Cele 450 de milioane de lei vechi reprezintă însă doar o parte dintre măsurile dispuse în urma faptelor pe care verificarea ANRMAP a scos-o la iveală. Totodată, potrivit sursei citate, raportul ANRMAP privind inspecţia de la Constanţa încă nu este finalizat. Controlul s-a desfăşurat la primărie, în perioada 21 - 25 septembrie şi a vizat contractele de achiziţie publică derulate în perioada 2006 - 2009, al căror obiect a fost reprezentat de „Servicii de publicitate/advertising". De menţionat că ANRMAP îşi exprimase interesul şi pentru „încredinţarea realizării Studiului de Fezabilitate a Proiectului Tehnic şi a execuţiei lucrărilor de urbanizare aferente contractelor de concesiune nr. 38133/15.06.2000 şi 38134/15.06.2000". Pe parcursul controlului, agenţii constatatori au ţinut legătura cu unul dintre viceprimari, edilul Radu Mazăre nefiind prezent în primărie.

{mos_ri:Radu Mazare} 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

dobi

29 Oct, 2009 12:23

primarul se distraza si hotii fac ce vor in primarie vezi protectia civila LUCA si TARAN fura de rup si nui vede nimeni vai de noi

Articole asemanatoare

Justiție Constanța Închisoare cu suspendare pentru un tânăr din Constanța prins cu zeci de grame de Cannabis pregătit pentru vânzare

03 May 2024 446

Acțiuni ale polițiștilor în județul Constanța. Au fost aplicate mai multe amenzi

02 May 2024 446

Județul Constanța În noaptea de 1 Mai, Poliția Rutieră a dat amenzi însumate de 10.000 de lei (FOTO)

02 May 2024 417

În Constanța Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea violenței și a traficului de substanțe interzise

01 May 2024 617

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

30 Apr 2024 466

Controale ale polițiștilor rutieri pe raza județului Constanța. S-au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale

30 Apr 2024 480

Acțiune de amploare a polițiștilor IPJ Constanța de Florii! amenzi de peste 300.000 de lei, aplicate (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 420

Razie cu radare a polițiștilor în județul Constanța! Au fost aplicate mai multe amenzi (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 428

Intervențiile polițiștilor în județul Constanța. Au fost aplicate amenzi de 113.000 de lei

27 Apr 2024 591

Verificări la agenții economici din Constanța!

25 Apr 2024 549

Acțiuni ale polițiștilor în Constanța și Stațiunea Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

24 Apr 2024 581

“Amenzi în valoare de 118.500 aplicate pentru nereguli din domeniul construcțiilor”pentru nereguli din domeniul construcțiilor”

24 Apr 2024 253

IPJ ArgeșSancțiuni aplicate de polițiștii rutieri în ultimele 24 de ore

22 Apr 2024 239

Tulcea Amenzi de mii de lei, aplicate de Jandarmi! Consumul de alcool și înjuratul în public, printre cele mai taxate gesturi

22 Apr 2024 425

Peste 1 600 de amenzi aplicate de polițiști în cadrul acțiunii ROADPOL

22 Apr 2024 390