22 Dec, 2021 20:04
1585
La data de 14 decembrie 2021, în urma unei operațiuni ENFAST declanșate de Serviciul Urmăriri din cadrul Direcției de Investigații Criminale, în directă colaborare cu echipa FAST ITALIA, polițiștii Brigăzii Mobile din cadrul Chesturii de Poliție din Roma au depistat și reținut, în Capitala Italiei, un bărbat, de 20 de ani, urmărit naţional și internațional, la solicitarea autorităților române.
Informațiile furnizate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași au permis investigatorilor din cadrul Brigăzii Mobile din cadrul Chesturii de Poliție din Roma depistarea și reținerea persoanei urmărite internațional, la mai puțin de 24 de ore de la emiterea mandatului european de arestare.
În ceea ce privește cooperarea bună dintre România și Italia, subliniem faptul că s-a reușit aducerea în România a bărbatului în 8 zile de la depistare.
Schimbul de date cu autoritățile italiene a fost efectuat prin intermediul Biroului SIRENE România, respectiv Biroului SIRENE Italia.
Cooperarea dintre polițiștii români și italieni s-a realizat în strânsă coordonare, potrivit strategiilor operative stabilite de comun acord în cadrul Task Force-ului pentru localizarea și prinderea urmăriților internațional, mecanism constituit în baza Protocolului bilateral încheiat în anul 2014 între I.G.P.R. și Departamentul Siguranței Publice din Italia.
ENFAST (European Network of Fugitive Active Search Teams - Rețeaua Europeană a Unităților de Căutare Activă a Urmăriților) înglobează toate structurile naționale de „Urmăriri”, pentru a realiza o cooperare mai strânsă între statele membre ale Uniunii Europene și alte state, în ceea ce privește localizarea și predarea persoanele urmărite în baza mandatului european de arestare.
„A făcut dovada că vacanţa aceasta, în Italia, era programată de mai bine de trei săptămâni, avea biletele de întoarcere pentru România, achiziţionate. De la momentul la care a aflat că este căutat de autorităţile române, clientul meu a dorit să se întoarcă de bunăvoie acasă.
Dânsul se consideră nevinovat, nu înţelege de ce s-au dat publicităţii atâtea aspecte negative cu privire la domnia sa, în condiţiile în care nu are antecedente penale, îl cunoştea doar pe baiat, pe victima de sex masculin, pe prietena acestuia doar tangenţial. Nu se face vinovat de acest dublu asasinat, care i se pune lui în sarcină. A solicitat sa fie trimis repede în ţară, pentru a putea da declaraţii şi a putea colabora la aflarea adevărului, renunţând chiar să aştepte traducerea documentelor din România.
Nu s-a sustras, ci s-a suprapus peste acest eveniment. Sperăm să facem lumina în acest caz cât mai repede. A mers cu taxiul şi atunci s-a şi lovit, are şi fişa care este în custodia autorităţilor române, într-adevăr, fişa a fost găsită la percheziţii, în apartamentul pe care îl folosea cu prietena lui, Iman. Daca era ceva, nu s-ar fi dus în văzul autorităţilor la spital, nu ar fi păstrat anumite documente incriminatoare în locuinţă, a suferit un accident ca urmare a unei curse efectuate cu taxiul. A căzut, s-a lovit, s-a dus la spital, nu a avut intenţie să se sustragă sau să se ascundă.
Înfăţişarea cum şi-a schimbat-o? Purta ochelari si era fără barbă atunci când a fost găsit în Italia. Sunt o serie de chestiuni pe care nici eu nu le cunosc. De ce şi-a schimbat aspectul nu ştiu nici eu, cu siguranţă ne va lămuri şi cu privire la aceste chestiuni”, a adăugat avocatul.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: