Razie a polițiștilor în județul Constanța! Doi șoferi drogați depistați în trafic. Ce a indicat aparatul drugtest

Foto: IPj ConstanțaÎn noaptea de 27 spre 28 august a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, prin depistarea și sancționarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
 
Potrivit IPJ Constanța, acțiunea s-a derulat în municipiul Constanța, orașul Năvodari și stațiunile Vama Veche și Mamaia.
 
Astfel, polițiștii au efectuat 416 testări cu aparatul etilotest și 57 cu aparatul drugtest.
 
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002, în valoare de peste 18.000 de lei.
 
Au fost reținute, în vederea suspendării, 12 permise de conducere, dintre care 4 pentru conducere sub influența alcoolului, 2 pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive, iar restul pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
 
Totodată, au fost retrase 8 certificate de înmatriculare și au fost constatate 2 infracțiuni.
 
Exemple:
 
La data de 28 august a.c., în jurul orei 03.30, polițișii au identificat un bărbat care a condus un autoturism, pe D.N. 39, în stațiunea 2 Mai, fiind sub influența substanțelor psihoactive și a băuturilor alcoolice. 
Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la canabis, și cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,34 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevrea de probe biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în sânge.
 
La data de 27 august a.c., în jurul orei 23.20, polițiștii au identificat un  bărbat care a condus un autoturism, pe strada Nicolae Bălcescu, din municipiul Constanța, fiind sub influența substanțelor psihoactive. 

Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la canabis.
Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevrea de probe biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în sânge.
 
În ambele cauze s-a întocmit dosar de cercetare penală.

Citeste si: 

Inconștiență în trafic în județul Constanța! 13 șoferi drogați depistați în câteva zile
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.