Razii ale polițiștilor în județul Constanța! Au fost aplicate mai multe amenzi

Politia în misiune. Foto: Facebook/DGPMBLa data de 25 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secțiile 2 și 3 Poliție au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 12.000 de lei.
 
La data de 25 octombrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat activități de control la 17 agenți economici situați în proximitatea unităților de învățământ din orașele Ovidiu și Năvodari și comunele Cumpăna, Agigea, Lumina.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 8 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 28.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 28/1999, privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

De asemenea, a fost ridicată, în vederea confiscării, suma de 2.500 de lei.

Citește și: 

Operatori economici și instituții publice, la control. Nereguli constatate
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Drog descoperit într-un autoturism, pe strada Decebal din municipiul Constanța

14 Apr 2024 572

Acțiuni ale polițiștilor în județul Constanța. Au fost aplicate sancțiuni

29 Mar 2024 527

Șoferi sub influența alcoolului și alte infracțiuni, depistate de polițiști în urma unei razii în Constanța

17 Mar 2024 733

Acțiuni ale polițiștilor în municipiul Constanța și la Năvodari! Au fost aplicate amenzi

06 Mar 2024 667

Acțiuni ale polițiștilor în școli din județul Constanța

23 Feb 2024 714

Acțiuni ale polițiștilor în județul Constanța! Au fost aplicate mai multe amenzi

19 Feb 2024 607

Bărbat bănuit de comiterea unui furt din locuință, reținut la Constanța! Suspectul, depistat în timpul unei razii

11 Feb 2024 990

Doi bărbați din Constanța depistați cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive (FOTO)

11 Feb 2024 728

Acțiuni ale polițiștilor în apropierea școlilor din județul Constanța

11 Jan 2024 648

Razii ale polițiștilor în județul Constanța! Au fost aplicate mai multe amenzi

21 Dec 2023 891

Razii ale polițiștilor în municipiul Constanța și orașul Ovidiu!

09 Dec 2023 1143

IPJ Constanța Razii ale poliștilor în Mangalia și Hârșova. „A plouat” cu amenzi în valoare totală de aproape 8.000 de lei

25 Nov 2023 716

Razii ale polițiștilor în municipiul Constanța! Au fost aplicate mai multe amenzi

24 Oct 2023 931

Razii ale polițiștilor în județul Constanța! Au fost aplicate mai multe amenzi

23 Oct 2023 697

Ample acțiuni ale polițiștilor în Constanța, Mangalia și Năvodari! Au fost aplicate mai multe amenzi

21 Oct 2023 862