S-a terminat procesul lui Sarafu, Tomescu şi Aita Judecătorul Epure l-ar fi văzut condamnat pe Stila

cap_3.jpgAcuzaţi că l-ar fi cotonogit pe Usein Sali, zis Ussi, în fostul bar al lui Doru Aita, în urmă cu mai bine de cinci ani, renumiţii Petrică Tomescu, zis Frumuşelul, Stila Sarafu şi Aita - presupuşi membri ai lumii underground constănţene - au fost achitaţi definitiv de acuzaţiile aduse de procurori. După un proces care a durat circa trei ani de zile, interval în care victima a decedat, din cauze naturale, judecătorii constănţeni din cadrul a două instanţe au ajuns la concluzia că Tomescu, Sarafu şi Aita sunt nevinovaţi. Este însă de precizat că ideea nevinovăţiei celor trei nu a fost împărtăşită şi de celebrul judecător Marius Cristian Epure, care ar fi vrut să-i vadă condamnaţi pe aceştia.

În acest sens, magistratul din cadrul Curţii de Apel Constanţa a făcut opinie separată pentru condamnarea lor. Opinia sa, deşi ferm exprimată, a fost minoritară, astfel că indivizii rămân definitiv achitaţi în acest caz. Foarte interesant, poate nu este de trecut cu vederea faptul că magistratul Marius Cristian Epure este acelaşi judecător care, în urmă cu cinci şi respectiv trei ani, a optat pentru eliberarea din arest a albanezului Shyti Blenis, condamnat la detenţie pe viaţă pentru omor deosebit de grav, judecătorii stabilind că se face vinovat de triplul asasinat din 2004, din Mangalia, când soţii Ion şi fiica lor în vârstă de numai opt ani au fost ucişi cu bestialitate. Revenind însă la cazul lui Tomescu, Sarafu şi Aita, este de menţionat că cei trei au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa în toamna anului 2008. Acuzaţiile ce li se aduceau erau de vătămare corporală gravă, procurorii acuzându-i că, pe data de 6 august 2006, i-ar fi aplicat o bătaie cruntă lui Usein Sali, zis Ussi, cunoscut ca făcând parte din gruparea adversă.

Miţu, singur alături de Ussi

Altercaţia s-ar fi produs în localul Cafe Bar care, pe vremea respectivă, îi aparţinea lui Doru Aita. A doua zi după altercaţie, au susţinut procurorii în rechizitoriul prin care cei trei au fost trimişi în judecată, Sali s-a prezentat la Poliţie, unde a formulat plângere împotriva acestora. Totuşi, pe parcursul procesului penal desfăşurat la Judecătoria Constanţa, din toţi martorii audiaţi, numai Mihăiţă Vasea, zis Miţu, a susţinut varianta potrivit căreia cei trei suspecţi ar fi fost autorii faptei, restul martorilor schimbându-şi depoziţiile şi precizând că ar fi declarat la Poliţie împotriva acuzaţilor la insistenţele lui Usein Sali. Este de menţionat că în timpul celor trei ani, cât a durat judecarea cauzei în primă instanţă, victima a decedat, din cauze naturale. În primăvara acestui an, magistraţii Judecătoriei Constanţa au ajuns la concluzia că fapta de care erau acuzaţi Tomescu, Sarafu şi Aita nu ar fi fost comisă de aceştia şi i-au declarat nevinovaţi. Decizia a fost atacată de procurori, dar şi de moştenitorii lui Sali, iar recursurile s-au judecat la Curtea de Apel Constanţa. Totuşi, şi această instanţă a ajuns la concluzia că cei trei ar fi nevinovaţi, astfel că au respins recursurile declarate în cauză, ca nefondate. Singurul care a fost de părere că Tomescu, Sarafu şi Aita sunt vinovaţi şi trebuie să fie traşi la răspundere penală a fost judecătorul Marius Cristian Epure, care a făcut opinie separată „în sensul admiterii recursurilor, casării hotărârii recurate şi, rejudecând, a condamnării inculpaţilor pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată". Până una-alta, decizia privind achitarea celor trei este definitivă.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un preot a sfințit o curbă în care au avut loc mai multe accidente rutiere grave (VIDEO)

03 Feb 2022 1786

Fost comandant de echipaj și șofer în ISU Dobrogea, în arest. Cererea de eliberare, respinsă (minută)

14 Oct 2021 2489

Un fost angajat al ISU Dobrogea a cerut să fie eliberat din arest

28 Jul 2021 2729

Șef echipaj SMURD Angajat al ISU Dobrogea, arestat pentru agresiune sexuală, racolarea minorilor în scopuri sexuale și coruperea sexuală

30 May 2021 7148

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 iunie 2018

20 Jun 2018 3443

Doliu în cinematografie. Un cunoscut cineast s-a stins din viață. Împlinise de curând 64 de ani

18 Feb 2018 3626

În plină vară, în România, a nins! Temperaturile au scăzut brusc

12 Aug 2016 6237

Primarul comunei Jilava a fost trimis în judecată pentru luare de mită, spălare de bani și fals în declarații

11 Jul 2016 2748

Riseproject.ro Riseblog - Cu cât ne-a umflat Cocoş preţul analizelor medicale

07 Jul 2016 5746

Accesul câinilor şi vehiculelor pe plajă este interzis

24 Mar 2016 4297

Rolul unui set de TV Plasma din lemn masiv in amenajarea sufrageriei

30 Jan 2016 9489

Iohannis a semnat decretul de trecere în rezervă a rectorului Academiei Navale. Vergil Chițac - „Analizez şi posibilitatea de a candida... Nu am decis sub ce formă“

28 Jan 2016 4113

15 ianuarie – Marele poet naţional Mihai Eminescu omagiat la Cumpăna, de Ziua Culturii Naţionale

13 Jan 2016 3295

Comunicat de presă - DIICOT

07 Jan 2016 2726

Măsuri de prevenire a incendiilor specifice campaniei de recoltare a cerealelor

23 Jul 2015 2802