Sanctiuni drastice in domeniul muncii la negru

In ultima saptamana, inspectorii ITM au efectuat ample controale de verificare a modului in care firmele constantene de confectii si textile respecta prevederile din Codul Muncii * Au fost verificati 87 de agenti economici care isi desfasoara activitatea pe raza judetului, cuantumul amenzilor ridicandu-se la peste 340 milioane de lei

Munca la negru si incalcarea legii au reprezentat intotdeauna probleme demne de luat in seama de cei de la Inspectoratul Teritorial de Munca, astfel ca si saptamana 09-13 mai a fost una plina din acest punct de vedere. In aceasta perioada, s-au desfasurat actiuni de control cu scopul de a depista si sanctiona angajatii care incalca prevederile legislatiei muncii. Aceste actiuni de control presupun o serie de obiective referitoare la respectarea legii in cadrul relatiilor cu munca, crearea conditiilor favorabile pentru o buna desfasurare a activitatilor, precum si prevenirea accidentelor sau cazurilor de boala. Pentru ca munca fara forme legale ridica - intr-adevar - o serie de intrebari la nivelul Inspectoratului, in perioada mentionata s-a desfasurat si Campania Nationala privind identificarea cazurilor de munca fara forme legale in activitatea desfasurata in domeniul Confectii - Textile. In cadrul acestei campanii, inspectorii institutiei au verificat un numar de 87 de agenti economici care isi desfasoara activitatea in acest domeniu, cu un numar de 3476 de salariati din care 2962 femei. Pentru neregulile gasite in urma controalelor au fost aplicate sanctiuni contraventionale in valoare de 341 milioane de lei. Verificarile efectuate cu aceasta ocazie au scos la iveala o serie de deficiente constatate la nivelul relatiilor cu munca. Dintre aceste nereguli, faptul ca nu se tine evidenta orelor prestate de fiecare salariat in parte, sau neintocmirea fisei postului pentru fiecare angajat, sau necompletarea registrului general de evidenta a salariatilor conform prevederilor legale constituie puncte principale pe agenda Inspectoratului Teritorial de Munca. Alte nereguli care s-au gasit in urma Campaniei se refera la nedepunerea contractului colectiv de munca la nivel de societate; primirea la munca a unor persoane pentru care nu s-au intocmit forme legale de angajare; nedepunerea la termenul prevazut de lege a documentelor de plata a salariilor insotite de actele ce atesta plata lunara a contributiilor catre bugetul de stat. La acest capitol, mai multe societati au fost amendate cu suma de 20.000.000 pentru incalcarea art. 10(1) lit.a din H.G. 247/2003 care presupune neincheierea in forma scrisa a contractului individual de munca. In ceea ce priveste domeniul Relatiilor de Munca au avut loc, in aceeasi perioada, o serie de controale la 103 agenti economici, din care un numar de 3 agenti economici au primit avertismente. De asemenea, au fost solutionate si un numar de 25 de sesizari ale cetatenilor. La nivelul Securitatii si Sanatatii in Munca au fost verificati un numar de 58 de agenti economici din domeniile: constructii civile si industriale, agricultura, turism, industrie alimentara, panificatie, transporturi auto, unitati de invatamant.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 625

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

03 May 2024 579

Angajări la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea”! Iată ce posturi sunt vacante

03 May 2024 847

DIICOT a făcut mai multe rețineri! Droguri în zona Centrului Vechi din București. Oficial de la procurori

02 May 2024 477

Post vacant la Spitalul Municipal Medgidia. Iată condițiile

02 May 2024 406

Spitalul Clinic CF Constanța angajează. Ești interesat?

02 May 2024 624

Joia Mare. Tradiții și superstiții. În ziua celor 12 denii se prepară cele mai importante copturi

02 May 2024 3758

Cum poți prepara cel mai savuros grătar vegan sau de post?

01 May 2024 372

Vrei să lucrezi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța? Mai multe posturi, scoase la concurs

01 May 2024 799

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia angajează medic specialist epidemiologie

01 May 2024 341

Tradiții pentru spor și sănătate în Miercurea Mare! Femeile nu torc și nu cos

01 May 2024 551

Angajare la SRI! Iată ce post este liber! Înscrierile se fac în perioada 6 - 31 mai

01 May 2024 928

Unitatea Militară 02013 Mangalia angajează. Ce post este vacant

30 Apr 2024 536

Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează. Ce post este disponibil

30 Apr 2024 484

Fostul viceprimar al Medgidiei, Sorin Petrică Țuțuianu este noul director al CT BUS Constanța

30 Apr 2024 661