Schimb de contingent in Kosovo

Jandarmii constanteni s-au intors acasa

Ultimii jandarmi care au facut parte din detasamentul de mentinere a pacii in Kosovo s-au intors ieri in tara * Colonelul Gheorghe Harabor, seful Statului Major al Comandamentului Teritorial Constanta, ne-a declarat ca, de luni, militarii vor ajunge la unitatile din care au plecat in februarie anul trecut, iar marti vor participa la o intalnire, la Bucuresti, cu comanda Jandarmeriei Nationale

Zilele acestea, cei peste o suta de jandarmi care au participat la misiunea de pace sub egida ONU in Kosovo s-au intors in tara, dupa o absenta de peste un an. Ei au fost inlocuiti de alti militari din cadrul aceleiasi arme, printre care si 15 jandarmi din cadrul Comandamentului Teritorial Constanta, dintre acestia doi fiind ofiteri, trei subofiteri si zece militari angajati pe baza de contract, care vor avea aceeasi misiune, de mentinere a pacii in regiune. Dupa ce, pana in data de 5 martie, se intorsese in tara aproape intregul efectiv al detasamentului, ieri s-au intors comandantul si loctiitorul acestuia, care ramasesera pentru a preda celor care i-au inlocuit dispozitivul pe care il vor avea de aparat. Militarii constanteni se vor intoarce luni la unitatile de unde au plecat, pentru ca marti sa participe la o intalnire in cadrul Comandamentului National al Jandarmeriei. Potrivit declaratiei colonelului Gheorghe Harabor, seful Statului Major al Comandamentului, este o recunoastere a meritelor Jandarmeriei constantene ca loctiitorul comandantului detasamentului care va actiona in Kosovo este capitanul Valentin Verzea, din cadrul Batalionului 14 Mobil, mai ales ca si locotenent-colonelul Ovidiu Bratulescu, fostul comandant, este tot de la o unitate din subordinea Comandamentului Teritorial Constanta. Subunitatea care a intrat, zilele acestea, in dispozitiv o va inlocui pe cea aflata deja in Kosovo si va participa la misiuni de restabilire si mentinere a ordinii publice in targuri, piete, pe cai de comunicatie si la manifestari cultural-artistice si sportive, precum si paza si securitatea obiectivelor ONU si a cazarmii si vor escorta demnitari, ofiteri ONU sau VIP-uri. Pe timpul misiunii, detasamentul de jandarmi romani se va subordona sefului Politiei UNMIK din Kosovo. Legatura cu Comandamentul National de Jandarmi se va tine prin telefoane mobile conectate la satelit, legaturi radio pe unde securizate si o legatura telefonica internationala printr-un post telefonic si fax pus la dispozitie de organizatorii misiunii. De asemenea, in zona de responsabilitate, ONU va asigura un numar limitat de radiotelefoane portabile, tehnica de calcul conectata in retea, centrala telefonica de interior, telefoane, linie telefonica internationala, conectare la Internet, fax, copiator. Militarii vor avea in dotare mijloace de transport, ofiterii vor fi inarmati cu pistoale Glock de calibrul 9 milimetri, iar sergentii cu pistoale-mitraliera de calibrul 7,62 de milimetri, la care se adauga lansatoare de calibrul 38 cu cartuse iritant-lacrimogene si arme de calibrul 12 milimetri cu cartuse cu bile de cauciuc si grenade iritante.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 630

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1203

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 350

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 361

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1760

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 653

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1001

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 955

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 631

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 804

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 673

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 920

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1542

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 801

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 551