Şmecherii şi bolizii lor Vanghelici, la mila judecătorilor

vanghelici_-_ionut_vanghelici.jpgDupă ce şi-a găsit o dată dreptatea în instanţă împotriva Poliţiei Rutiere, Ionuţ Vanghelici, nume cu rezonanţă pe străzile Constanţei, a apelat din nou la dreapta judecată pentru a-şi demonstra nevinovăţia în litigiile cu oamenii legii. Admonestat cu un avertisment şi cu şase puncte penalizare pentru că ar fi călcat linia continuă cu bolidul său, un Mercedes S Classe înmatriculat CT 79 WAN, individul s-a adresat Judecătoriei Constanţa, contestând procesul verbal şi cerând să i se facă dreptate.

La începutul acestei săptămâni, pe rolul Secţiei civile a Judecătoriei Constanţa a fost înregistrat dosarul cu numărul 14602/212/2011, al cărui obiect este „plângere contravenţională CC 9028477". În dosar, Vanghelici are calitatea de petent, în timp ce Inspectoratul Judeţean de Poliţie - Serviciul Rutier Constanţa este intimat. Prima înfăţişare este programată să se desfăşoare pe 26 octombrie, după vacanţa judecătorească, la completul C30 al instanţei. Conform propriilor declaraţii, conflictul dintre Ionuţ Vanghelici şi Poliţia Rutieră s-a petrecut în urmă cu circa patru zile, în zona Casei de Cultură Constanţa. „Au spus că am tăiat linia continuă şi mi-au dat un avertisment cu şase puncte penalizare. Mă duceam spre casă şi când să intru de pe bulevard pe strada de lângă Liceul de Artă, m-a oprit Poliţia, mi-au zis că am călcat linia continuă. Dar eram pe linia punctată, mai aveam încă cinci metri până să ajung la cea continuă. Nu consider că au avut dreptate şi de aceea am contestat procesul verbal", a declarat Ionuţ Vanghelici. De menţionat că nu este pentru prima dată când presupusul membru al lumii underground constănţene se luptă în justiţie cu Poliţia Rutieră.

Istoricul proceselor cu Rutiera

Mai exact, pe 11 iulie 2008, pe rolul aceleiaşi Secţii Civile a Judecătoriei Constanţa a fost înregistrată cauza cu numărul 14243/212/2008. Vanghelici dăduse în judecată Inspectoratul General al Poliţiei Rutiere - Secţia Autostrăzi, Biroul A2. Obiectul dosarului a fost reprezentat de „plângere contravenţională seria CC nr. 0848066", însă încă de la prima înfăţişare, care a avut loc pe 1 septembrie 2008, magistraţii au admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Constanţa. Astfel, instanţa a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Călăraşi, decizia putând fi atacată în recurs. Hotărârea de declinare a competenţei a fost luată după ce judecătorii constănţeni au stabilit că Ionuţ Vanghelici fusese sancţionat contravenţional, de fapt, de poliţiştii călărăşeni, nu de cei din Constanţa. Câteva luni mai târziu, procesul lui Vanghelici cu poliţiştii de la Rutieră s-a mutat la Călăraşi, unde dosarul a fost înregistrat cu numărul 4557/202/2008 (630/C/2009), iar judecătorii călărăşeni au pronunţat o decizie favorabilă lui Ionuţ Vanghelici. Totuşi, nici poliţiştii nu s-au lăsat prea uşor şi au atacat în recurs decizia instanţei. Dosarul a fost trimis pe rolul Secţiei Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Călăraşi şi a fost înregistrat pe 19 februarie 2009. La mai puţin de o lună, instanţa a respins ca nefondat recurul declarat de IPJ Călăraşi, iar soluţia a rămas cea de la judecătorie, favorabilă lui Vanghelici. Numai că, între timp, Ionuţ Vanghelici a comis-o din nou. Pe 1 februarie 2009, tânărul a fost surprins de poliţişti în timp ce rula cu 102 km/h, la bordul noului său Audi, pe b-dul. Al. Lăpuşneanu, din Constanţa. Permisul i-a fost din nou suspendat, pe o perioadă de 90 de zile. Şi de această dată, Vanghelici s-a adresat instanţei pentru a-i face dreptate. Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Constanţa, pe 3 februarie 2009, sub numărul 2584/212/2009 şi având obiectul „plângere contravenţională seria CC nr. 2496090". Pe 4 februarie 2010, plângerea i-a fost respinsă ca nefondată.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vanghelici a luat cu executare

31 Jan 2015 2489

Ionuţ Vanghelici a fost condamnat definitiv Iată decizia judecătorilor

30 Jan 2015 2160

Ionuţ Vanghelici a fost condamnat

05 Nov 2014 2942

Tribunalul a anulat decizia Judecătoriei Constanţa Ionuţ Vanghelici rămâne în arest

02 Oct 2014 1844

Judecătoria Constanţa a dispus punerea de îndată in libertate a lui Ionuţ Vanghelici

01 Oct 2014 1891

Hotărâre definitivă pentru Ionuţ Vanghelici

24 Jul 2014 2427

Ionuţ Vanghelici, menţinut în arest

14 Jun 2014 2441

Vanghelici, arestat la domiciliu

13 Jun 2014 2810

Începe judecata lui Ionuţ Vanghelici

03 Jun 2014 2376

Ionuţ Vanghelici, la un pas de libertate

21 May 2014 1988